Într-una din zile eram cu I., soţia mea, la o intersecţie de drumuri şi… apare fratele Gherontie în drum spre Catedrala din Alba Iulia.
Ne vede, se apropie şi cade în genunchi înaintea ei strigând: „Cuvioasă! Nu ai cruce la gât! Vai, vai! Vai, că nu ai cruce la gât! Parfumată, aromată şi tare de îngeri strigată! Îţi dau o cruce de la Ierusalim!” Şi, fără să aştepte, încă în genunchi, bagă mâna în sân şi scoate o hârtie mototolită în care cu siguranţă ar fi încăput cel mult o cruciuliţă cam de un centimetru şi jumătate cu tot cu lănţişor şi scapă pe jos vreo douăzeci de cruciuliţe, fiecare cam de 10 cm!!! De unde or fi căzut, habar nu am… Ştiu că erau mari, deoarece i-a dat soţiei una dintre ele, şi ea, câteva ore mai târziu, după ce a pus-o la gât, mi-a dat-o mie din pricina dimensiunilor cruciuliţei şi lungimii lanţului. Pe spate avea însemne în ebraică şi Ierusalim scris şi cu litere latine.
A doua zi ne întâlnim din nou cu el şi spune: „Îi crucea cuvioasei… Să i-o dai înapoi că altă dată îţi dau şi ţie una!” Menţionez că şi crucea şi lanţul erau pe sub haine şi nu se vedeau…
(Gheorghe Aurel P., Bucureşti)
