A venit o doamnă să-l ducă la Satu Mare. A tot ţinut-o vreo câteva zile la mănăstire, iar sâmbăta pe la amiază, a venit la mine: „Hai, să mergem… hai, să mergem!”.

I-am dus la autogară, dar nu mai era nici un autobuz şi atunci au zis să-i duc la ocazie. Până să ajung la marginea oraşului, Cuviosul tot îi zicea doamnei: „Dragă, de ce nu ai luat un carton să scrii că mergem la Satu Mare?”. Am ajuns, i-am lăsat acolo şi nu am ajuns înapoi în centrul oraşului că mă sună doamna să-mi spună că i-a luat o maşină mică până la Satu Mare.

Cuviosul a ştiut exact în ce moment să plecăm, pentru a găsi o variantă mai bună decât autobuzele, ca să ajungă de la Târgu Jiu la Satu Mare, oraşe aflate la aproape 500 km distanţă unul de celălalt!

M.X.