Penultima oară l-am întâlnit la Catedrala din Alba Iulia în 2017. Mi s-a părut mai îmbătrânit şi mai trist. Nu mai era aşa de jucăuş cum mă obişnuisem. L-am întrebat ce face. Mi-a spus: „Hei, porumbiţo, de câţi ani te cunosc eu pe tine? De mulţi, nu-i aşa?”. Apoi atât a zis: „Sănătate, sănătate, că-i mai bună decât toate!”. Şi a plecat cu familia Teodorescu, care îl însoţea.
Ultima oară l-am văzut în primăvara anului 2018, tot în faţa Catedralei din Alba, a zâmbit, mi-a răspuns la salut cu „porumbiţo”. Eu mă grăbeam undeva în oraş cu o treabă. Împărţea la câţiva cerşetori, cum îi era obiceiul, bani şi desene, iconiţe, ce mai avea prin buzunare. Şi cred că aşa am să mi-l amintesc toată viaţa, cu zâmbetul pe buze, împărţind tot ce avea prin buzunare, dăruind cu ambele mâini.
El nu s-a sfiit să trăiască fără niciun fel de bunuri materiale şi iată că Dumnezeu, care are grijă de păsările cerului, l-a îngrijit şi l-a hrănit până la această vârstă înaintată, dăruindu-i şi harismele Duhului Său.
În dimineaţa zilei în care a fost înmormântat, l-am visat intrând în biserica Mănăstirii Tismana, cum stătea el aşa, chiar în spatele meu, trăgând uşor nasul într-o parte. Aceasta a fost ultima mea întâlnire în duh cu Cuviosul Gherontie. Dumnezeu să îl arate cu sfinţii Săi!
Părinte Gherontie, roagă-te pentru noi! Şi sper ca pe lumea cealaltă, dacă Dumnezeu va îngădui, să împărţim un peştişor ca cel de la Marea Galileei…
Raluca Prelipceanu, Paris
