L-am întâlnit, deloc întâmplător, în noaptea de Înviere

Încep prin a-mi recunoaşte laşitatea de a nu fi scris mai devreme rândurile acestea, căci Dumnezeu a lucrat prin Cuviosul o minune „salvatoare” acum...

Cât picta nu mânca deloc!

După o vreme, am auzit că a venit la Mănăstirea Petru Vodă, la Paltin, şi am coborât special de pe Ceahlău, să îl întâlnesc....

Un plâns dulce, ca un dor

Cuviosul a lucrat la sufletul meu. Niciodată nu am cunoscut un om după care, la despărțire, să încep să plâng. Îl văzusem în Catedrala...

„Să-l pui în ramă!”

Înainte de a intra în mănăstire, am stat câteva zile în Postul Mare, iar Cuviosul era aici, la maici şi desena. I-am cerut în...

„Dă-mi mâna, că aşa trebuie!”

Mai veneam pe la mănăstire, îl vedeam în biserică şi uneori mai mergeam la azil, unde era cazat. M-am dus într-o zi cu un...

„Vino să te iubesc eu!”

Eram în lume, la liceu, iar când a murit Părintele Justin am venit şi eu la mănăstire împreună cu o prietenă, care a intrat...

Vindecare prin atingerea de tabloul Cuviosului

Am o gastrită veche, iar după prima săptămână a Postului Mare, mi s-a declanșat dintr-o dată, posibil de la o limonadă mai concentrată. Tot...

Cuviosul la Mănăstirea Paltin, Petru Vodă

Mai târziu, după mai mulți ani, când am ajuns la Mănăstirea Paltin, m-am tot gândit la Cuviosul, apoi o perioadă l-am uitat, dar a...

Nevoinţe în Mănăstirea Orşova

Am observat că venea la mănăstire când era nevoie de el. Maicile îl cunoşteau. Maica paraclisieră mi-a spus că îl vedea în timpul Utreniei...

Ascundea bucuria, pacea şi credinţa

Ce aș putea spune despre Cuviosul Gherontie cel nebun pentru Hristos?! Doamne, era atât de mare, pe cât de înaltă era lucrarea sa duhovnicească! Era...

CELE MAI POPULARE