Aveam dureri foarte mari de stomac. În august 2018, am mers să îl vizităm pe Cuviosul. Înainte de a ajunge la el, mai avusesem dureri, dar și pe drum. Eu uitasem să îi spun Cuviosului despre problema mea, că atunci când eram cu el uitam de toate! Nu îmi mai trebuia nimic!

Seara, când am mers din nou la chilia lui, una dintre surorile cu care am fost i-a adus aminte: „Cuvioase, uitați că are dureri foarte mari de stomac! Rugați-vă pentru ea!”. Era în genunchi în mijlocul nostru. Noi eram care în genunchi, care în picioare. Mi-a făcut semn să merg în fața lui. Am mers așa în genunchi şi mi-a făcut trei cruci pe stomac. La ultima a zis: „Da, da, da. Iar cu asta îți va trece!”. Apoi s-a smerit şi mi-a spus: „Dragă, du-te la un specialist!”.

Când am ajuns acasă, am mers la control și am primit tratament pentru că medicul considera că este foarte grav, dar nu am spus nimănui că nu mai aveam nevoie de medicamente! Nu am luat niciun tratament și nici în ziua de azi nu mai am dureri și au trecut aproape patru ani. Cred că dacă nu m-aș fi simțit rău pe mașină, Cuviosul nu ar fi avut niciodată ocazia să mă ajute și aș fi fost pe tratament și cu regim de la 20 de ani.
Sunt foarte multe întâmplări care nu pot fi descrise în cuvinte, știa ce ai fost și ce ești și ce vei fi! A fost și este foarte, foarte viu, el era viață.

Rasofora Emanuela,
Mănăstirea Paltin, Petru Vodă