Cu câţiva ani în urmă, de Buna Vestire, am fost la Deva unde a avut loc hirotonia întru preot a unui nepot. Cu această ocazie, am trecut pe la un schit mai nou, unde ştiam că este nevoie de personal. Mi-a plăcut aşezarea, biserica, peisajul. Maicile, erau doar două, tocmai ieşeau de la slujbă. Am făcut metanie maicii stareţe, am luat binecuvântare, după care am intrat în biserică, am făcut o rugăciune, apoi am plecat spre casă.
Nu ştiam ce să fac. Din când în când, intram pe Internet şi mă uitam la pozele cu schitul respectiv. Îmi era drag şi mi-ar fi plăcut să pot ajuta acolo. Aveam şi alte variante. Era o mare luptă în sufletul meu, nu ştiam ce să aleg. Mă rugam şi aşteptam de la Dumnezeu un răspuns, care mi se părea că întârzie să vină. Duminica şi în sărbători mergeam la Mănăstirea Lupşa la Sfânta Liturghie.
Aşa se face că într-o duminică, când mă aşteptam cel mai puţin, l-am zărit pe Cuviosul prin mulţime. La final l-am aşteptat să stau de vorbă cu dânsul. Eram absolut sigură că, dacă voi primi un cuvânt de la el, aceea este voia lui Dumnezeu pentru mine. Am aşteptat până s-a rărit mulţimea din jurul lui, apoi l-am luat mai deoparte şi i-am spus ce mă frământa. M-a ascultat foarte atent şi, când i-am spus varianta cu schitul de lângă Deva, s-a înseninat la faţă şi plin de bucurie a început să sară de pe un picior pe altul zicând: ,,Ioi dragă, la Episcopul Gurie, la Episcopul Gurie, la Episcopul Gurie al meu. Ştii că e prietenul meu, ştii?”
M-am uitat la el fără să fiu capabilă să-i răspund şi, în acelaşi timp, mă temeam să-l întrerup până nu termină tot ce are de spus. Dintr-o dată s-a oprit brusc din starea de veselie, chipul lui a devenit foarte grav, ca şi cum aştepta un verdict în faţa unei săli de operaţie pe care o scana cu ochii sufletului. S-a întors spre mine şi m-a întrebat: ,,Da, di’ ce vrei să mergi acolo?” I-am spus că acolo mi se pare că este cea mai mare nevoie de monahi, fiind o eparhie nouă.
Stătea cu privirea pierdută în văzduh, aşa îl vedeam eu, dar sunt ferm convinsă că de fapt atunci el se ruga să primească răspuns de la Domnul. După câteva momente, se apropie de mine şi zice: „Când vrei să mergi?” „Nu ştiu, zic eu, nu mi-am făcut un plan în privinţa asta!”. La care el mă ia cu asalt: „Auzi, să te duci cât poţi de repede! Ai auzit?, cât poţi de repede, repede, repede! Mâine poţi să te duci?” „Păi… ce să zic?, încerc să mă duc.” Aveam o experienţă a neascultării, nu voiam să o mai repet.
M-am dus a doua zi în audienţă la Preasfinţitul Gurie. M-a primit cu bucurie, am vorbit şi la urmă mi-a zis: „Mă bucur că ai venit azi, pentru că mâine plec într-o delegaţie în străinătate pentru două săptămâni şi nu ştiu când am mai fi reuşit să stăm de vorbă!”
Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Slavă lui Dumnezeu pentru sfinţii pe care i-a ridicat în vremurile noastre!
(monahia Semfora)
