Era în noaptea de Înviere. În tinda bisericii, era un calorifer pătrat, pe care mai stăteau oamenii când oboseau. Maica Antonina s-a aşezat la un moment dat pe calorifer, cu lumânarea în mână. Ea avea obiceiul de a se ruga cu „Hristos a înviat!”. Spunea foarte des, mai mult şoptit: „Hristos a înviat! Hristos a înviat! Hristos a înviat!”. Cuviosul s-a aşezat lângă ea. Maica a continuat rugăciunea ei: „Hristos a înviat!”. Cuviosul i-a răspuns: „Adevărat a înviat!”. Se uita Cuviosul la ea şi, nici nu începea bine „Hristos…”, că el îi şi răspundea „Adevărat a înviat!”. Maica s-a uitat cu coada ochiului spre el şi s-a mutat puţin mai încolo şi continua cu rugăciunea ei. Cuviosul după ea. Se muta ea, se muta şi Cuviosul, în timp ce unul spunea „Hristos a înviat!”, iar celălalt, „Adevărat a înviat!”. Au ajuns aşa la perete, de unde maica nu mai avea unde merge. I-a spus Cuviosului să meargă de acolo şi au început drumul invers, mutându-se pe calorifer puţin câte puţin, până au ajuns de unde au plecat, cu aceeaşi rugăciune.
Odată, maica Antonina era la spălătorie şi făcea foc la cazan pentru a spăla rufe. Cuviosul era la lemne. Asta era munca lui când venea la mănăstire: toată ziua spărgea lemne. În acea zi, îmi dăduse să îi spăl un flanel de lână, care era foarte murdar pe piept. Îl primise de la cineva. Maica s-a dus să ia lemne. Vine bucuroasă cu braţul de lemne şi îmi spune râzând: „Auzi, Gherontie ăsta e un sfântoi! Un sfântoi mare!”. Atâta i-a trebuit Cuviosului, care simţea în duh atunci când îl lăudai. Când s-a mai dus să ia lemne, a ridicat securea la ea. A venit maica şi mi-a spus: „Ăsta e nebun! A vrut să îmi dea cu securea în cap!”. Asta a fost pe moment.
Fiecare simţea măsura duhovnicească a celuilalt. Cuviosul mi-a spus despre maica Antonina că este nebună pentru Hristos. Maica Antonina obişnuia, când îl vedea, să îşi bage mâna în părul lui şi să îl smotocească în joacă, de îi şi smulgea câteva fire de păr. Niciodată Cuviosul nu riposta. A fost o filmare cu ei doi în vale, cum se ţineau de degetul mic şi cântau uitându-se în sus şi arătând cu cealaltă mână în sus: „Raiule, grădină dulce!”. Din păcate, s-a pierdut filmarea!
Era un duh între ei, pe care nu îl putem explica sau pune în cuvinte.
m.I.
