Mă aflam într-o seară de aprilie în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru și Pavel” din Alba Iulia, unde apropiații Cuviosului au ridicat parastas la 6 luni după trecerea dânsului la Domnul. Au fost prezenţi peste 100 de oameni!
În predică, părintele Dorin a vorbit şi despre modul în care Cuviosul s-a vindecat de o problemă la un deget după ce a fost uns cu ulei din candelele de la mai mulţi sfinți, dar și despre îndrăzneala pe care o avea către ei. În acea perioadă, eu lucram la un cabinet stomatologic şi, folosind zilnic foarte mult dezinfectant, am făcut la mâini o dermatită de nu mai știam cum să scap de ea. Am urmat fel de fel de tratamente, am folosit creme… nimic nu a dat rezultate.
Atunci am realizat că a vrut Cuviosul să mă ajute. Mi-a venit în minte să o întreb pe o prietenă dacă are ulei de la sfinţi. La scurt timp după ce m-am dat, mâinile mele arătau ca noi…

Elena Man,
Alba Iulia