În timpul liber împletesc rucodelii. În 2023, îmi scrie un părinte ortodox din Kenya şi mă roagă să îi trimit pentru enoriașii dânsului câte ceva. Am mai trimis în locuri îndepărtate (America), dar chiar în Africa nu am trimis. Părintele kenyan îmi spune și de ce lucruri ar mai avea nevoie, pentru că acolo nu se găsesc de cumpărat, atât pentru biserică, cât și pentru școala parohială (tămâie, vase pentru slujit, veșminte, rechizite etc.).
Accept provocarea, mă interesez cum aș putea trimite asemenea produse, ţinând cont de faptul că restricțiile de expediere sunt clare. Tămâia are o formă suspectă pentru standardele vamale în general, darămite pentru Africa! Cu rugăciune la Cuviosul Gherontie, pornesc căutările. Scriu pe un grup de doamne preotese pentru a solicita ajutor. În cel mai scurt timp găsesc și primesc absolut tot ce îmi ceruse părintele: vase sfinte, veșminte, cruci de binecuvântare, un kilogram de tămâie, sfeșnice pentru Sfânta Masă, rechizite etc.
Între timp, apar ispite, gânduri: „Cum să trimit atâtea pe poștă și la tarife rezonabile?!”. Îl țineam pe Cuviosul Gherontie aproape în toată această „aventură”. Regulile de expediere internațională sunt foarte stricte: mergi la oficiul poștal cu pachetele deschise, acolo sunt verificate individual toate lucrurile pe care vrei să le trimiți, nu există concesii sau înlesniri, ori te conformezi, ori nu se expediază.
Împachetate la fața locului, am ocupat aproape tot programul de la poșta vamală, care are un interval de două ore, o dată pe săptămână, pentru expedieri internaționale. Se adună patru pachete pline ochi de daruri. Implicau costuri imposibile pentru mine la momentul respectiv. Îl rog din suflet pe Cuviosul să nu mă lase și apelez cu încredere la oameni de bine pentru a acoperi aceste costuri. Cu nădejde și cu icoana Cuviosului Gherontie în colete, pleacă darurile din Alba Iulia!
În trei săptămâni ajung la destinație, dar politica statului kenyan ne ia prin surprindere: destinatarul era obligat pentru ridicarea coletelor să plătească alte taxe exorbitante. Tot prin mijlocirea Cuviosul Gherontie reușesc să îi trimit suma necesară. Situația financiară a clerului de acolo e foarte precară. Părintele are și o familie numeroasă și nu își permitea să plătească. Slavă Domnului că toate s-au așezat cu purtarea de grijă a Cuviosului.
Med. şcolar Elena Frăsinel,
Tărtăria, jud. Alba




















