Când am început facultatea la Alba Iulia, în 2006, obișnuiam să intru în catedrală în fiecare zi. Îl vedeam foarte des acolo pe Cuviosul Gherontie, mă fascina, însă nu am îndrăznit niciodată să mă apropii de dânsul, dar am simţit că e omul lui Dumnezeu, căruia Îi mulţumesc că mi-a îngăduit să cunosc un sfânt nebun pentru Hristos.
I-am simţit ajutorul în timpul pandemiei, în perioada cea mai grea, când i-am pierdut pe Preasfinţitul Gurie, pe Părintele Ghelasie şi pe mulţi alţii. Ne-am îmbolnăvit şi noi, mai întâi cele patru fetițe ale noastre, apoi eu şi soţul meu, părintele Ciprian. Fetiţele au trecut relativ uşor, ca o gripă urâtă, dar la noi, pe lângă boală, a venit şi panica.
Eram amândoi cu febră şi stare generală rea, iar când am început să şi amețesc şi să nu mai pot sta pe picioare mă cuprinse panica. M-am dus să caut nişte medicamente şi am pus mâna pe volumul 2 cu mărturii despre Cuviosul. Am luat cartea, m-am aşezat în pat şi am citit una sau două marturii. Una dintre ele era despre ajutorul dat de Cuvios doar printr-o poză. Aveam doar o fotografie a lui, dar era în maşină şi nu eram în stare să merg să o iau, aşa că am pus sub pernă cartea cu poza Cuviosului pe copertă şi l-am rugat din toată inima să ne ajute. Panica a trecut în clipa aceea şi am adormit.
Dimineaţa, atât eu, cât şi soţul meu, am fost cu mult mai bine, chiar dacă nu am mai luat niciun medicament. Am fost în stare să ne ocupăm de fetițe şi de gospodărie. I-am mulţumit Cuviosului şi i-am promis că voi da mărturie!
Ing. Nicoleta Gălăţeanu,
Zlaşti, jud. Hunedoara
