Da, Tatuca, aşa îl numesc eu pe grabnicul ajutor „Cuviosul Gherontie”. Este mereu alături de cei care cred cu adevărat în el, care îl respectă şi îl poartă în inimă.
Eu, de când am avut fericirea să primesc primele două volume, i-am simţit prezenţa şi sunt fără cuvinte de fericită că Dumnezeu mi-a dăruit acest scump dar, pe Cuviosul, mângâietorul şi ajutorul meu, căruia nu am cuvinte să îi mulţumesc!
Era în ziua de 20 februarie 2021, când părintele Ovidiu Bordeianu a fost hirotonit preot de către Înaltpreasfinţitul Serafim, mitropolitul Germaniei. Dânsul a adus câteva volume cu mărturii despre Cuviosul, pentru noi, enoriaşii parohiei româneşti din Ulm (Germania). Din clipa în care i-am văzut pe copertă chipul zâmbind, am simţit o căldură şi o bucurie deosebită. Am venit acasă şi am început să citesc. „Da!, mi-am spus iar, Dumnezeu mă iubeşte mult, a trimis un sfânt vesel, care să fie cu mine!”.
Povestesc tuturor despre minunile pe care le face, dar adaug că trebuie să creadă cu adevărat. Eu am cancer, un cancer netratabil, dar medicamentul meu este credinţa în Dumnezeu, Doctorul doctorilor, şi în sfinţii pe care ni i-a dăruit. În ciuda analizelor, încă mai trăiesc! Când merg la controlul lunar, asta îi spun doctorului, deşi în ultima vreme el tot îmi spune că e gata… Eu râd şi îi spun că în fiecare duminică primesc vaccin, adică anafură, şi chimioterapie, adică Sfânta Împărtășanie. Când doctorii mă întreabă de unde am putere să mai zâmbesc, eu le spun că de Sus, să privească cerul, că de Sus vine totul, dar trebuie să credem, să ne rugăm pentru iertare şi multă răbdare, foarte multă răbdare.
Şi acum, recent, a lucrat Cuviosul o minune cu mine! Pe vremuri, în 1976, am avut operaţie în partea dreaptă la sân. Sunt de fapt operată la amândoi sânii, dar la partea dreaptă doctorul a mai lăsat nişte noduli. A trecut, au durut, dar mă obișnuisem cu durerea. Anul acesta, în 5 ianuarie 2025, dintr-o dată pieptul a început să se înnegrească. Nu am mers aici la spital, ci am început să vorbesc mai mult cu Tătuca. Am luat mirurile ce le-am primit la Sfântul Maslu, m-am uns cu toate, am pus poza Cuviosului şi o cruciuliță de la Tismana. Zilnic repet această „procedură”, desigur cu rugăciuni… şi acum, după două luni, pieptul e vindecat, sunt bine!
Mă bucur din suflet că pot să mărturisesc! Desigur, am spus cunoștințelor bucuria, dar… ştiţi cum sunt oamenii: cred, dar vor minuni. Eu spun tuturor să mă privească: eu sunt o minune a lui Dumnezeu, trăiesc…
Recunosc că da, mai sunt momente mai grele… dar e destul să ating cărţile cu mărturii. Le ţin lângă mine pe pat şi vorbesc şi noaptea cu Tătuca şi el mă aude! Prezenţa lui o simt aici, e cu mine şi îmi dă putere.
Vă rog să mă iertați, am scris mult, dar fiecare clipă pentru mine e foarte prețioasă pentru că nu ştiu dacă există următoarea… Dar nu îmi e teamă de moarte…, e un sentiment deosebit gândul că ajung în faţa Mântuitorului să răspund pentru faptele mele, e un sentiment pe care nu pot să îl exprim, e ceva care mă cutremură, pentru că nu voi putea, nu voi avea cum să mă ascund şi nici unde.
Dar prind din nou nădejde, că ştiu că Tătuca se roagă pentru mine, pentru că ştie că eu am crezut în ajutorul lui din momentul când am atins cărţile! Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot!
Doina Bădeliţă,
Ulm, Germania
