Fiind soră în mănăstire, într-o anumită perioadă am avut ascultarea la pangar. Într-o zi, a venit un bărbat purtând pe brațe o femeie, în stare de inconștiență. A aşezat-o pe scările pangarului, întinsă, lângă uşă, ceea ce făcea intrarea și ieșirea aproape imposibilă. Văzând-o, i-am întrebat dacă a leșinat, dacă îi este rău, dacă au nevoie de apă, de ambulanță…? Bărbatul a răspuns repede că nu au nevoie de nimic, că nu trebuie să sunăm la serviciile de urgență, explicând că „așa face ea când se apropie de biserică”. Tot timpul acesta, doamna era întinsă pe jos, leșinată. Cu ei mai era o adolescentă care a intrat în pangar, întrebând ce ar putea ei să facă să o ajute să se poată apropia de biserică.
Știind că nu poate fi lăsată întinsă pe jos în ușa pangarului, înțelegând că nu avea o problemă de sănătate trupească, ci duhovnicească, i-am rugat ori să încerce să o ducă la mașină, ori să o aducă înăuntru, să încerce să o așeze pe un scaun. Au luat-o pe brațe și au așezat-o pe scaun în interiorul pangarului, sprijinită de o masă și de bărbatul cu care a venit. Au explicat faptul că, deși fuseseră la preot să-i citească rugăciuni, să o spovedească, „așa pățește de fiecare dată când se apropie de biserică”.
Am luat poza Cuviosului Gherontie cel nebun pentru Hristos, i-am dat-o bărbatului și l-am îndemnat să facă semnul Sfintei Cruci cu ea de trei ori, deasupra femeii, să o lipească de inima ei, iar eu îndată am luat Acatistul Cuviosului Gherontie și am început să-l citesc în taină pentru femeia aceasta.
Bărbatul a făcut întocmai și îndată ce a făcut a treia cruce și i-a lipit poza în dreptul inimii femeia a scos un sunet ca și cum ar fi fost înjunghiată. A început să se vaite, să scoată sunete de durere. Eu citeam în continuare Acatistul Cuviosului Gherontie. Bărbatul, văzând suferința femeii, se uita la mine întrebător dacă să ia poza de lângă inima ei. L-am îndemnat să o țină acolo în continuare.
Femeia a început să respire greu, ca și cum poza aceea lipită de ea o muncea. După câteva minute bune, femeia a început să se liniștească. A deschis ochii, a pus mâna pe poza ținută în dreptul inimii ei, a luat-o, s-a uitat la mine și m-a întrebat: „Pot să pun poza asta la telefon?”. S-a ridicat încet și a început să meargă ținându-se de ce putea, cu poza în mână. Au luat Acatistul Cuviosului Gherontie și femeia a ieșit din pangar pe picioarele ei.
Slavă lui Dumnezeu întru sfinții Lui!
S.C.
