L-am cunoscut, dar nu prea am stat de vorbă cu el. Venea cam în fiecare lună la Mănăstirea Frăsinei şi stătea şi câte două-trei zile. Îl vedeam de multe ori cum se ruga cu mâinile ridicate, minute în şir, mai ales la Vecernie, la Pavecerniţă, la Sfântul Maslu. Mi se părea exagerat, dar nu îl deranjam, îl lăsam să se roage, nu îl întrebam de ce face aşa. Chiar dacă la slujbe era prezent, la masă nu îl prea vedeam.
Atunci când vorbeam, îl întrebam pe scurt ce mai face. La noi la mănăstire, nu se prea vorbea cu oamenii, aşa… Am auzit de minunile pe care le face. Avea darul rugăciunii, oamenii lui Dumnezeu au daruri de la Dumnezeu! El făcea anumite lucruri ca să se ascundă!
Arhim. Ioanichie Popescu,
Mănăstirea Surpatele
