După ce i-am povestit gazdei mele despre dânsul, l-a chemat să vină la noi. Mi-a văzut vioara și m-a pus să-i cânt ceva. Am început o melodie de joc și mi-a zis: „Nu din astea!”. Apoi am cântat „Blândul Păstor”, eu la vioară și dumnealui cu vocea. Aveam la mine o sticlă de ţuică, dar mai slabă. Cuviosul m-a întrebat ce am acolo şi i-am spus că e ţuică. Dânsul a zis: „Dacă mi-o dai mie, când o fi, o să îţi dau o ladă de bere!”. În timp ce era la noi, i l-am dat la telefon pe părintele Vasile de la Mănăstirea Dumbrava, din judeţul Alba, şi imediat a zis Cuviosul să mergem acolo la mănăstire. Era prin 2005. Am plecat de sâmbătă după-masa şi am stat până duminica. A fost prima vizită a Cuviosului la Dumbrava. Unele maici îl cunoşteau, altele, nu. Cuviosul a început să le servească pe maici cu ţuica de la mine. Unele chiar s-au smintit de acest lucru. Îmi amintesc şi faptul că a mers în chiliile mai multor maici, iar la unele dintre ele s-a pus jos în chilie şi plângea în hohote, la altele, nu. Avea un tâlc tot ce făcea. Cred că una dintre maici are o casetă înregistrată cu cântările Cuviosului. Pentru mine a fost o mare sărbătoare acea vizită la Mănăstirea Dumbrava. Am dormit în aceeaşi cameră. O zi şi o noapte am stat cu dânsul. Ce privilegiu mi-a făcut Maica Domnului!

„Dumnezeu să îţi deie… cât să îţi deie? 300 de lei!”
În timpul studenţiei, ca să am un pretext să vorbesc cu dânsul, i-am dus nişte bani pentru săraci. Când i-am dat banii, m-a întrebat: „Ce salariu ai?”. I-am spus că am 150 de lei. Şi îmi spune: „Zi-i la părintele la care eşti să îţi dea mai mult, că am zis eu!”. Pentru că nu am zis nimic, a continuat: „Apăi, tu nu îi spui că ţi-i ruşine, aşa-i?!”. I-am spus că aşa e. „Atunci facem altfel: Dumnezeu să îţi deie… cât să îţi deie? 300 de lei!”. M-a pufnit râsul. A trecut vremea şi, după sesiune, m-a anunţat cineva: „Măi, Greu, tu ştii că ai bursă?”. „Ce bursă?”. Erau alţii în faţa mea, dar pentru că nu aveau prezenţa la rugăciune au pierdut bursa. Ce credeţi? Bursa era exact 150 de lei. Şi cu 150 de lei de la parohia unde eram cântăreţ a fost exact suma pe care mi-a spus-o Cuviosul!

De ce refuza Cuviosul banii uneori
Când doream să mă apropii de el, foloseam pretextul că îi dau bani pentru săraci. O tânără, când m-a văzut că îi tot dau bani, îmi spune foarte tristă: „Nu îi dai tu Cuviosului banii ăştia, că eu am vrut să i-i dau, dar s-a uitat la mine şi mi-a spus că nu ia banii că nu vrea să îşi facă păcat?!”. Acea tânără primea bursă socială pentru că declarase că nu are venituri de la părinţi. Ştiam că părinţii ei lucrau în străinătate, iar Cuviosului i s-a descoperit acest lucru şi nu i-a luat banii.

Pr. Ioan Daniel Greu,
Parohia Ciugudu de Jos, jud. Alba