Pe 1 noiembrie 2019, am plecat împreună cu un grup de colegi, pentru zece zile, în Franța, în interes de serviciu. După două zile, duminică după-amiază, am mâncat o salată care mi-a picat foarte rău şi în urma căreia m-am simțit foarte, foarte rău. Seara am adormit devreme şi eram destul de agitată, pentru că a doua zi, în 4 noiembrie, ar fi fost ziua de naștere a Cuviosului şi noi nu puteam fi prezenți la Mănăstirea Tismana, la slujbă şi pentru a ne închina la mormântul său. Din păcate, nu puteam să rămânem acasă şi să venim mai târziu, pentru că luni era prima zi de expoziţie.
În noaptea de duminică spre luni, am avut un vis ce s-a repetat de mai multe ori. Adică, adormeam şi mă trezeam, apoi iarăşi adormeam şi mă trezeam şi, de fiecare dată, visam exact același lucru. O să vi-l redau şi dumneavoastră.
În visul respectiv, Cuviosul era la noi acasă şi stătea în dormitorul nostru, mai precis era întins pe pat. Împreună cu soțul meu, am văzut cum Cuviosul trecea la Domnul şi, rămânând fără suflare, ne-am decis să nu spunem nimănui ceea ce se întâmplase, pentru ca să evitam ca cineva să vină să ni-l ia de acasă. Soțul meu, fiind obligat să plece de acasă, eu am rămas singură cu dânsul şi, stând pe marginea patului şi admirându-l, mă minunam cât de frumos era! Dintr-o dată, Cuviosul a căpătat suflare, chipul i-a devenit strălucitor şi faţa i-a devenit foarte netedă, ca de bebeluș. În cameră a început să miroase foarte frumos a mir. A deschis ochii şi m-a fixat cu privirea spunându-mi: „Cuvioșia ta, primește pruncul acesta!”. Îmi întindea un bebeluș, iar eu îi spuneam că nu este copilul nostru. El îmi spunea să-l iau şi să mă duc să le spun tuturor că el este sfânt şi că va mijloci la Bunul Dumnezeu pentru a le îndeplini rugăminţile, indiferent dacă este vorba despre boală, durere, iubire ş.a. Eu nu-mi puteam dezlipi ochii de la dânsul, iar Cuviosul mi-a spus: „Fugi şi spune-le tuturor că sunt sfânt!”. Am plecat deîndată! Am început să-i apelăm pe toți cei cunoscuți şi, dintr-o dată, casa ni s-a transformat într-un loc de pelerinaj!
Visul acesta m-a marcat şi i l-am împărtășit soțului meu, a doua zi, dis-de-dimineaţă. Îmi doream tare mult să ajungem acasă, pentru a merge la Mănăstirea Tismana. I-am povestit la întoarcere şi mamei despre ceea ce visasem. Ea a stat la noi pentru o perioadă de timp, căci suferise o operație şi, în prima seară, când am ajuns acasă, i-am propus să-i citesc câteva mărturii. Mă pregăteam să încep să citesc, când am auzit-o pe mami că-mi spune că are gâtul blocat şi că o doare capul. Mi-am adus aminte că aveam acasă o căciuliță pe care o purtase Cuvioşelu’ şi i-am propus să i-o dau pentru a o purta. Imediat cum şi-a pus-o pe cap, ne-a spus că nu o mai doare capul şi că-şi poate mișca gâtul…
În următoarea seară, am mers la Tismana pentru a-i mulțumi Cuvioşelului pentru mijlocirea sa. Ajungând la mănăstire, am aflat noi minuni pe care inima dragă le-a făcut şi cu alți oameni. Îi mulțumim pentru iubirea pe care ne-o poartă în fiecare zi!
Liliana Curcea,
Craiova
