Când Nectaria avea un an şi jumătate, am reuşit să îl întâlnesc pe Cuviosul. Era la o familie din Alba Iulia, care ne-a primit ca să vorbim cu dânsul.

Când am intrat în cameră, dânsul era în pat şi s-a acoperit cu pătura. Mi s-a părut că ne evită şi nu ştiam ce să fac. S-a descoperit apoi şi eu am început să îi povestesc despre problemele fetiţei, dar i-am spus şi despre fratele meu că e bolnav de cancer de vezică, că a fost operat de 8 ori şi că, în ciuda tratamentelor, de fiecare dată a recidivat. Mi-a spus de trei ori: „O să îi treacă!”. Nu l-am crezut, deoarece medicii se deciseseră să îi scoată vezica, pentru că nu mai aveau ce să îi facă. Cuviosul a avut însă dreptate. Fratele meu s-a vindecat.

As. soc. Maria Dreve,
Sebeş