În aceeaşi întâlnire, Cuviosul Gherotie îmi tot repeta: „Roagă-te pentru mine, că sunt bolnav!”. Nu înţelegeam ce vrea să îmi spună. De fapt, cred că m-a prevenit în legătura cu încercarea prin care urma să trec, deoarece m-am îmbolnavit şi eu grav. De multe ori mă gândesc la cuvintele Cuviosului şi îl rog chiar cu cuvintele lui: „Cuvioase, roagă-te şi pentru mine, că sunt bolnavă!”.

Pe când să plec, Cuviosul a zis: „Ai bagaj mare! Nu ai uitat ceva?”. I-am spus că nu am uitat, eram doar cu o geantă şi cu fetiţa. De fapt, bagajul mare erau gândurile şi problemele mele, iar ce am uitat a fost să îl întreb în legătură cu vaccinul pe care urma să i-l fac fetiţei în luna următoare. Apoi i-a pupat fetiţei mâna şi a făcut semnul crucii peste ea, mi-a pupat şi mie mâna, iar apoi m-a întrebat de mai mulţi membri ai familiei, dar, de fapt, ştia de fiecare ce face, cum este.

As. soc. Maria Dreve,
Sebeş