Prin anul 2000, mă sună cineva de la Făgăraş, cum că tatăl meu ar fi avut un accident şi că ar fi foarte grav.
Mă gândeam: „Cum nu m-a sunat fratele meu, care este în Codlea?”. Cuviosul Gherontie – noi îi ziceam „Iui, dragă!” – era pe aici. Am mers la el şi i-am spus: „Iui, dragă, auzi că tatăl meu a avut un accident! Să te rogi pentru el!”. Şi a zis: „Hai, să ne rugăm acuma!” şi a început: „Doamne, Doamne, fratele nostru Emil e lovit! Numai să nu fie lovit la cap. Dragă, capul se repară greu. Să fie lovit numai la un picior, că piciorul se repară mai repede!”. După ce ne-am rugat, l-am sunat pe fratele meu să îl cert că nu mi-a spus de tatăl meu. El mi-a spus: „Păi, de ce să te sun, că nu e grav! Uite, ce s-a întâmplat: era pe bicicletă, pe trecerea de pietoni, l-a lovit o maşină din plin, l-a luat pe parbriz, dar e rănit doar la un picior!”. Exact cum îmi spusese Cuviosul.
La o vreme, Cuviosul mi-a spus că vrea să meargă pe la ai mei, la Făgăraş. Eu l-am îndemnat să meargă şi chiar mă bucuram de asta, mai ales că părinţii mei erau în vârstă. I-am spus să întrebe de ei în cartierul Galaţi, că tatăl meu era cântăreţ la biserică. Când a avut drum prin Făgăraş s-a dus. S-au trezit cu el acasă şi a început să se roage. Ai mei au rămas uimiţi când l-au văzut. La noi mai mergeau părinţi de pe la mănăstiri, că părinţii mei erau tare primitori. Le-a plăcut tare mult cum s-a rugat Cuviosul. Când a venit la mănăstire, mi-a spus: „Am fost, dragă şi mi-au dat miere de albine!”, că părinţii mei aveau stupi. Eram foarte bucuroasă că a fost la noi acasă.
Mie îmi spunea Mărţişoara, Mărţişoara-Scorţişoara. Mereu îi ceream rugăciunea. Ştiam că dacă se roagă, rugăciunea lui era ascultată. Aveai o siguranţă cu el!
Monahia Marta
