Veneam la Mănăstirea Tismana de mai mulţi ani şi îl văzusem pe Cuviosul Gherontie deseori, dar niciodată nu vorbeam cu dânsul.
După înmormântarea Maicii Parascheva, în ianuarie 2013, am mers cu toţii la pomana pregătită pentru dânsa. Pe holul din faţa trapezei mici, m-am întâlnit cu Cuviosul Gherontie, care venea din partea opusă şi m-a luat imediat în braţe. Pe hol erau mulţi oameni şi eu mă feream, deoarece gândeam ce o să zică ei când văd cum Cuviosul mă ţine foarte aproape de el. Am încercat să scap din îmbrăţişare, dar Cuviosul mă ţinea foarte strâns. În sfârşit am reuşit să scot mana dreaptă din îmbrăţişarea Cuviosului. După aceea, el a plecat la masă şi nu mai mi-a dat nici o atenţie.
Am plecat de la pomană, iar când am ieşit de pe poarta mănăstirii nu am mers nici 10 metri şi am alunecat pe zăpadă. Am căzut într-o secundă şi m-am sprijinit în mâna dreaptă (pe care o scosesem din îmbrăţişarea Cuviosului); mâna s-a rupt şi m-am vindecat relativ greu. Mult mai târziu am înţeles că, dacă nu m-ar fi îmbrăţişat Cuviosul, aş fi căzut foarte rău, poate cu fractură la coloana vertebrala!
Acum, după atâţia ani, aş vrea să-i mai mulţumesc şi faţă către faţă, dar când mă duc la mormântul lui ştiu că mă înţelege şi mă iartă. Aşa cum scrie şi pe cruce, prin cuvintele Mântuitorului ne spune de „dincolo” să ne iubim, pentru că iubirea va salva lumea!
S.E.
