Cu câţiva ani înainte de trecerea mamei mele la Domnul, ne-am întâlnit odată toţi trei. Îi zic: „Ea e mămica mea, vă rog să vă rugaţi pentru ea, că nu se poate lăsa de fumat!”. Se lupta foarte mult să scape de această patimă şi de multe ori plângea de nervi că nu se poate lăsa. Mămica s-a tulburat, m-a smucit de mână şi mi-a spus că nu trebuia să îi spun şi să o fac de râs! Eu am vrut să se roage un sfânt pentru ea! Zice Cuviosul: „Eu, dragă, ce să fac cu ea? Dacă nu vrea moarte sfântă, apoi vrea moarte-moarte? Noi trebuie să ne rugăm pentru ea, să fie moarte sfântă!”.
Au trecut ani până când mămica a căzut la pat bolnavă. Eram după Botezul ei doar amândouă, cam cu două săptămâni înainte de a trece la Domnul. În timp ce îi încălzeam mâncarea, o văd pe marginea patului, cu spatele la perete, şi o aud zicând: „Du-te, măi, de aicea! Lasă-mă în pace! Tu nu înţelegi cu ţigările că nu mai vreau să fumez? Du-te de aici!”.
M-am uitat la ea şi am crezut că delirează de la boală. Am întrebat-o: „Mami, dragă, cu cine te cerţi? Că suntem numai noi două în casă!”. Supărată, a zis: „Ăla, mă! Dar tu nu îl vezi cum stă acolo după uşă, la perete, uită-te că îmi dă un cartuş să fumez!”. I-am spus din nou că suntem numai noi două. Se tulbură mămica şi îmi spune: „Oi avea eu cancer, dar bolundă nu-s! Tu mă vezi proastă?”. Deci, gândiţi-vă, la un bolnav cu cancer de pancreas să îi vină cu pofta ţigării!
Mi-am amintit atunci de Cuviosul şi i-am spus în gând: „Cuvioase, mi-ai promis că o să te rogi pentru ea să nu mai fumeze, ca să aibă moarte sfântă! Ajut-o!”. După această întâmplare, a mai fumat vreo două sau trei zile, apoi s-a lăsat. Eram cu ea, ne-a chemat şi ne-a spus să aducem toate pachetele de ţigări din casă şi coşul de gunoi. Cu mâna ei a rupt toate ţigările şi spunea: „De astăzi începând nu mai fumez! Vă urăsc!”. Singură s-a luptat, dar sunt convinsă că a fost şi mijlocirea Cuviosului, pe care l-am chemat în ajutor pentru ea.
Maria Oros,
Oradea
