Ştim că „nebun pentru Hristos” este creştinul care printr-un act deliberat de simulare nu acceptă „înţelepciunea” lumii acesteia şi pseudovalorile ei. În spiritualitatea ortodoxă este cunoscută ceata multor „nebuni pentru Hristos”.
Cât timp am fost slujitor al Domnului la Alba Iulia, de multe ori, cu discreţia-i caracteristică, îl vedeam pe Cuviosul Gherontie Aldea prin preajma Arhiepiscopiei, pe la Catedrală, pe la Schit sau mergând la unii credincioşi. Fără îndoială el era un „nebun pentru Hristos”. Nici nu ştim unde-i era domiciliul. Acum, după ce s-a mutat la Dumnezeu, fiindcă a fost înmormântat la Tismana, poate fi considerat de acolo. Aria lui de activitate însă era una foarte largă.
Nu ştiam toate amănuntele legate de viaţa lui, reţinusem că a fost vietuitor la Mănăstirea Ciolanu, dar în momentul când îl întâlneam aveam un sentiment de linişte. Din mănăstire a fost scos cu decretul din 1959 şi a avut mult de suferit.
Un lucru nu vreau să-l uit: orice întâlnire cu el şi cuvintele pe care le schimbai te lăsau plin de optimism. El, care n-avea un domiciliu stabil, parcă pecetluia cu viaţa lui cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” (Evrei 13, 14).
Cât a trăit, deşi mă bucuram când îl întâlneam, n-am legat convorbiri lungi cu el şi acum îmi pare rău. Aşa cum spuneam, era prezent mereu la Catedrala din Alba Iulia, la Schit, la Mănăstirea Râmeţ şi la Mănăstirea Căşiel. Avea o legătură duhovnicească strânsă cu o seamă de credincioşi buni, nu-i ştiu eu pe toţi, dar pe unii tot îi amintesc. Familia preoţească a dascălilor Monica şi Dorin Opriş îl găzduia când era în Alba Iulia, familia avocatului Nicolae Teodorescu şi multe altele simţeau o binecuvântare când Cuviosul le trecea pragul. Multe probleme complicate de viaţă ale celor ce-l abordau îşi găseau dezlegare prin cuvintele pe care i le inspira Dumnezeu.
Avva Gherontie Aldea era un om al rugăciunii. Se ruga intens, cu profunzime şi cu efect. Cei ce l-au cunoscut relatează multe fapte minunate pe care Dumnezeu le-a făcut la rugăciunile lui. Şi apoi, nu pot fi trecute cu vederea două virtuţi ale Cuviosului Gherontie: smerenia şi simplitatea lui. Într-o lume a huzurului şi a patimilor, el era detaşat de orice dorinţă de a poseda sau de a-şi asigura pentru ziua de mâine un acoperiş deasupra capului.
Îl poţi asemăna cu Părinţii Patericului, care se mulţumeau cu lucrurile elementare pentru traiul lor zilnic. Îşi manifesta credinţa în consens cu apoftegma avvei Pimen: „credinţa este a petrece cu smerită cugetare şi a face milostenie”.
Cei ce l-au cunoscut bine pot relata multe lucruri minunate despre el. Şi faptul că s-a mutat la Domnul fiind pelerin la Betleem spune mult. Oricum, în lumea aceasta ce se secularizează, rămâne un model de dăruire totală şi „un nebun pentru Hristos” la început de mileniu III.
† ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
