În timp, tot mai mult m-am convins că era un om care trăia cu Dumnezeu, că Dumnezeu îi dezvăluia gândurile şi suferinţele sufleteşti ale omului, iar el imediat îi sărea în ajutor.
L-am întâlnit şi la Mănăstirea Lupşa. Venise pentru o noapte şi eram cazaţi în camere alăturate. Starea mea sufletească în acele momente era una de mare tulburare. A venit la mine, mi-a luat capul în mâini, şi-a lipit buzele de fruntea mea şi, de trei ori, parcă a supt „ceva” din capul meu. Imediat starea mea s-a schimbat. Apoi a făcut un giumbuşluc ca să mă devieze de la gândul de a-l lăuda.
Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui!
C.C.
