Mama mea venea pe linie maternă din Viştea, din Făgăraş, din familia lui Grapă, neam de preoţi, descendenţi din Badea Cârţan… Bunica mea era o femeie harică şi credincioasă. Mama însă era o comunistă convinsă şi credea cu tărie în acel socialism cuminte, visător şi utopic… Era fostă judecătoare şi o femeie cam slobodă la gură… Fuma ca o locomotivă… Râdea de mine, când am decis să fac Teologia şi înjura cam des şi profund…
Din pricina unor infiltraţii cu Diprofos, brusc, într-o noapte, a făcut o alalie şi o afazie puternică… Am mers la medici şi toţi au spus să ne bucurăm dacă nu va mai degenera… Mama era şi cu un debit verbal deosebit şi o rezolvatoare extremă de cuvinte încrucişate… Nu mai putea face nimic… Cuvintele nu-i mai ieşeau din gură şi pe hârtie literele nu mai puteau fi scrise… Plângea şi fuma… Nu cred că înţelegea ce se întâmplă…
Mergeam seara la Vecernie să mă rog şi pentru mama… De fapt, mereu am mers pentru „Lumină lină”, cântarea care este pentru mine suprema bucurie… Am ajuns, am cântat şi, când să plec, îl aud pe fratele Gherontie, rugându-se de la Facere, pentru toate neamurile, în faţa icoanei Maicii Domnului din Catedrală… M-am dus direct la el, mi-am scos ceasul de pe mână, i l-am dat şi i-am spus: „Frate Gherontie, să te rogi pentru mama să se facă bine!”. Eram mai hotărât ca niciodată… Cred că din pricina asta nu s-a mai smerit atât de mult faţă de mine… S-a întors şi a spus: „Cuvioasa înjură de cele sfinte şi fumează! Şi s-a îndepărtat de Bunul Dumnezeu! Deşi cuvioasa mama ei…” şi s-a închinat până la pământ… S-a întors şi a continuat să se roage…
Am plecat către casă, gândindu-mă la cele povestite cu fratele Gherontie… De unde ştia de bunica? De unde o ştia pe mama? Nici Dorin nu ştia că mama este bolnavă… De bunica ştia… Când am ajuns, mama era la locul ei pe fotoliul pat din bucătărie şi plângea, făcând „rebus”. Fuma, plângea şi îmi spunea coerent şi cursiv că Maica Domnului a făcut-o bine în urmă cu câteva minute, poate o jumătate de oră… Din acel moment, mama mea a redevenit cea mai mare iubitoare a Maicii Domnului şi am revăzut, până s-a stins, acel har unic venit din generaţii…
După un timp, m-am întâlnit în faţa Catedralei cu fratele Gherontie. Mi-a spus să merg împreună cu el la troiţă, să mă aşez în genunchi şi să ne rugăm. Am ezitat puţin, deoarece troiţa era în mijlocul străzii, iar mulţi dintre oamenii care treceau pe acolo mă cunoşteau. Amintindu-mi ce a făcut pentru mama, m-am pus în genunchi şi am spus rugăciuni împreună cu el.
Gheorghe Păcurar
