(Mănăstirea Tismana, 8 august 2014)
Nu mai ştiu când l-am întâlnit pentru prima dată pe Cuviosul Gherontie. Am fost cu el în multe pelerinaje, în Athos, în Grecia, în Ierusalim, în Serbia, venea adesea la Tismana. La început n-am crezut în el, deoarece făcea orice ca să te smintească, ca să nu-i dai slavă.
Din exterior vedeai un bătrân care părea nebun, se îmbrăca ciudat, vorbea multe prostii, de fapt erau prostiile noastre, păcatele noastre pe care ni le arata şi le asuma; vorbea aparent fără niciun sens şi adesea smintea pe cei din jur. Dar când m-am apropiat mai mult de el, de fapt el de mine, gândurile s-au schimbat, treptat, fiind tot mai uimit de harismele sale.
Într-un pelerinaj în Grecia, în hotel şi-a pus capul pe genunchii mei. Dumnezeu mi-a deschis inima şi i-am simţit curăţia. Imaculat, precum pruncii. Starea mea este subiectivă, dar la nimeni şi niciodată n-am mai simţit aşa ceva: un dar de la Cuviosul. Mult timp am rămas uimit de aceasta şi n-am spus la nimeni cât timp a trăit Cuviosul. Contrasta puternic cu starea lui exterioară: mereu cu o „bericică” în mână, mereu vorbind prostii, glumind, îmbrăcat ciudat. Toate acestea, paradoxal pentru mine, nu-i mai afectau curăţia sufletească. Îşi masca perfect profunzimea duhovnicească.
Altă dată, la Mănăstirea Tismana, în curte, m-a sărutat de trei ori pe frunte după obiceiul său, în numele Sfintei Treimi. Iarăşi mi-a deschis inima şi mi-a dăruit un sentiment de iubire pe care n-am mai simţit-o niciodată: iubire dumnezeiască, ce a pătruns până în adâncul fiinţei mele. I-am întâlnit şi privirea, ochii aceia vioi şi profunzi, pătrunzători, înţelegători, iubitori – radiografie a sufletului. Iarăşi am rămas marcat mult timp de această trăire şi n-am spus-o nimănui cât timp a trăit Cuviosul.
Aceste doua trăiri pe care mi le-a dăruit Cuviosul, Puritatea şi Iubirea lui Dumnezeiască, m-au marcat profund. Au pătruns undeva în adâncul inimii mele, unde alte bucurii din lumea aceasta nu pot ajunge. Ele au devenit pentru mine repere şi idealuri spre care tind. Sper ca timpul şi mărturisirea aceasta să nu le şteargă din inima mea.
Când mă gândeam dacă e bine să fac această mărturisire, am auzit Evanghelia: „Cine va mărturisi despre Mine înaintea oamenilor şi Eu voi mărturisi despre el înaintea Tatălui Meu”. A avut o rezonanţă nouă în sufletul meu: Mărturisesc eu despre Cuviosul, ca şi Cuviosul să mărturisească despre mine înaintea Domnului Iisus Hristos!
(Adrian Popa, Tismana)
