Am aflat că mai mulţi oameni care l-au cunoscut pe Cuviosul au început să povestească întâmplări petrecute alături de dumnealui. Cred că fiecare om care l-a văzut şi care a vorbit cu Cuviosul ar putea spune câte ceva, chiar dacă nu se pricepe aşa de bine la scris.
Eu am aflat că este un om rugător, iar atunci când l-am întâlnit m-am convins că este aşa, deşi se comporta mai altfel decât călugării pe care i-am văzut pe la mănăstiri. S-a rugat pentru familia mea şi a fost şi la noi acasă o dată. L-am întâlnit de vreo cinci-şase ori, dar mi-a rămas în minte cu două lucruri.
După ce s-au închis fabricile, soţia mea şi-a deschis o afacere. Vindea haine în piaţă. După ce Cuviosul a venit la noi, ne-am decis cu soţia mea să îi ducem nişte haine. Era în luna ianuarie-februarie, prin 2001. Era frig mare afară. Într-o duminică dimineaţa, înainte de slujbă, am mers la familia la care stătea. Deşi nu telefonasem, în momentul în care am ajuns în faţa blocului, Cuviosul a ieşit pe uşă. Era doar în pantaloni şi cămaşă. Nu mai ţin minte ce am gândit atunci. Am coborât repede din maşină şi, înainte de a zice eu ceva, cei la care stătea Cuviosul mi-au spus că nici în ruptul capului nu a vrut să îşi ia o haină mai groasă, deşi avea. M-au întrebat dacă îi pot duce la biserică cu maşina. Am urcat toţi în maşină şi până la biserică, doamna l-a ajutat să se îmbrace cu ceea ce îi adusesem eu. Nu pot să vă spun cât şi cum s-a rugat Cuviosul pentru noi, deşi nu făcusem mare lucru! Atunci m-am întrebat: Cum a plecat pe un aşa ger doar în cămaşă? O fi ştiut că eu o să-i aduc haine?
Între timp, lucrurile au mers bine şi am reuşit să cumpărăm un spaţiu comercial, pe care l-am împărţit, cu gândul de a-l închiria. Cuviosul a venit la sfeştanie. M-a întrebat ce vreau să fac acolo. Eu i-am spus că unul dintre spaţii ar fi potrivit pentru un bar. S-a uitat în ochii mei şi m-a întrebat: „Cum, vrei să vinzi băutură la oameni?!” Eu nu am prea luat în serios ce mi-a spus, dar nici nu am reuşit să fac ce mi-am propus. Închiriam spaţiul pentru asta, iar în două-trei luni, oamenii renunţau. Şi tot aşa, vreo câţiva ani, până i-am schimbat destinaţia. De atunci nu am mai avut această problemă. Şi mi-am amintit de Cuviosul. Cred că datorită rugăciunilor lui, Dumnezeu m-a ferit să îmi fac şi alte păcate.
Nu ştiu dacă Dumnezeu îmi va mai dărui vreodată ocazia să întâlnesc un astfel de om! (A.B.)
