Gândul bun, după rugăciunea la Cuviosul

Despre Cuviosul Gherontie mai auzisem, dar, din nefericire pentru mine, nu i-am acordat atenția cuvenită.
Într-o zi, având o dispoziţie sufletească mai apăsătoare, am tastat pe Internet sfinți… rugăciuni… și mi-a apărut ceva despre Cuviosul Gherontie. Am deschis pagina şi am început să citesc. Erau mărturii ale celor care avuseseră privilegiul de a-l cunoaște direct sau care l-au „cunoscut“ după trecerea sa la Domnul, citind despre el sau discutând cu persoane care îl cunoscuseră. Atât de tare m-au prins aceste mărturii, încât am citit toată ziua. Mai mult, colega mea de birou cu care am discutat despre Cuviosul Gherontie mi-a adus să citesc trei volume cu mărturii despre viața și minunile lui, pe care le primise și ea, la rândul ei, de la cineva.
Mărturisesc că am citit pe nerăsuflate atât cărțile, cât și tot ceea ce găseam pe Internet scris despre dânsul, mai ales că aveam o stare sufletească mai aparte. Se întâmplaseră mai multe în ultimul timp, mi se stricase mașina de spălat și a trebuit să o înlocuiesc, nu mă simțeam tocmai bine… şi, cum atunci când avem necazuri ne apropiem de Dumnezeu, simțeam nevoia să mă rog mai mult.
La câteva zile, fiind la muncă, m-a sunat soțul să îmi spună că ni se stricase centrala termică. M-am necăjit foarte tare, mai ales că una nouă ajungea undeva la 5000-6000 lei (noi, locuind la casă, aveam nevoie de una de putere mai mare). A tot sunat diverși meseriași, a găsit pe cineva, în final, care promisese că va veni să vadă dacă mai e vreo șansă să fie reparată.

Pe drumul spre casă, mă rugam Cuviosului Gherontie, privind poza lui pe telefon (așa cum citisem că mai făcuseră și alte persoane), când am primit mesaj de la soțul meu că a venit meseriașul, a schimbat ceva la centrală, dar tot nu merge și că probabil nu se poate repara. M-am necăjit și m-am rugat Cuviosului să ne ajute, să se mai uite o dată meseriașul și să vadă ceva ce poate îi scăpase prima dată. Am simțit o senzație de linişte, iar când am ajuns acasă, domnul care venise la centrală nu plecase încă, meșterea ceva pe acolo. La un moment dat, am auzit centrala că pornește… Meseriașul ne-a spus ulterior că s-a gândit să se mai uite încă o dată și și-a dat seama că, din greșeală, ne pusese o piesă arsă, pe care o avea în trusă de la o altă reparație și pe care o pusese cu piesele bune. Vă dați seama că mi-a venit să plâng instant, mi-am dat seama că Cuviosul ne ajutase, m-am dus în altă cameră și, printre lacrimi, am zis o rugăciune de mulțumire.

Vindecare la mormântul Cuviosului

Am discutat ulterior cu soțul meu, i-am zis și lui ce se întâmplase și ne-am hotărât să mergem la Mănăstirea Tismana la sfârșit de săptămână, pentru a ne închina la mormântul Cuviosului. Sâmbătă dimineața, în 08 ianuarie 2022, în jurul orei 7:00, am plecat spre Tismana, unde am ajuns pe la 10:30. Drumul a fost frumos, fără situaţii neplăcute, deși ninsese puțin sau pe alocuri ploua, mai ales pe Valea Jiului. Singurul inconvenient era durerea mea de genunchi, durere pe care o aveam de ceva timp și din cauza căreia mă trezeam uneori și noaptea.
Am ajuns cu bine la Tismana, unde a început să ningă ca în copilărie, cu fulgi mari. Atmosfera era specială, starea noastră sufletească era una de bucurie, încărcată de emoţia de a intra în mănăstire şi de a merge la mormântul Cuviosului Gherontie. Întrucât am plecat din Alba Iulia de dimineaţă, dar și pentru că era sâmbătă, nu era aglomerat deloc, ne-am închinat, am luat bomboane de pe mormânt și am lăsat la rândul nostru altele pentru cei care vor veni după noi.

Mormântul era acoperit de zăpadă și, fiind în fustă, mă gândeam pe moment cum o să mă pun în genunchi la mormântul Cuviosului, mai ales că mă dureau genunchii. Apoi mi-au venit în minte mărturiile din cărțile citite, când Cuviosul se ruga oriunde, mai ales când îl ruga cineva, indiferent dacă era în mijlocul orașului, la semafor sau în mijlocul unei bălți, așa că mi-am dat seama că aceasta era nimic în comparație cu ce făcuse el pentru noi. M-am pus în genunchi, m-am rugat, am intrat în biserică şi m-am întors încă de două ori la mormânt înainte de a pleca. Pe moment nu am realizat, dar seara mi-am dat seama că nu mă mai dor deloc genunchii și, de atunci, nu m-au mai durut deloc.
Fericirea mea a fost mare şi pentru că am primit de la pangarul mănăstirii toate cele patru volume cu mărturii, cărticelele cu Viața și Acatistul Cuviosului Gherontie, poze cu Cuviosul, pe care le-am împărțit ulterior colegilor și celor din familia lărgită. Pe drum am realizat că nu întâmplător am mers în acea zi la mănăstire, fiind și ziua Cuvioasei Domnica, ocrotitoarea mea.
Mulțumesc, Cuvioase, că m-ai făcut să înţeleg ce înseamnă sufletul tău Mare! Mulţumesc Bunului Dumnezeu că ne-a binecuvântat cu marea bucurie de a-l avea pe Cuvios lângă noi, de a fi îngropat la noi în țară, de a-l avea ca rugător și mijlocitor din veşnicie!

As. soc. Domninca Ionescu,
Alba Iulia