Încep a scrie primele rânduri, cu gândul încrezător că, cuiva, îi va aduce un folos sau îi va aşeza în suflet dorinţa spre bine sau spre credinţă. Cuviosul Gherontie e unul dintre oamenii prin care Dumnezeu a voit să îmi vorbească atunci când aveam cea mai mare nevoie şi pot spune cu toată încrederea că şi acum continuă să o facă. Cel mai mult am apreciat la dumnealui bucuria şi dragostea faţă de fiecare om, faţă de fiecare neputinţă a unui om. Cu siguranţă el a ştiut să ascundă darurile îmbelşugate ale lui în faţa oamenilor şi nu a dorit să le scoată în evidenţă niciodată. Cât este de greu pentru fiecare dintre noi să îl ascultăm pe cel de lângă noi, să îl acceptăm, să îi răspundem frumos sau, cel mai greu, să îi suportăm neputinţele şi chiar vorbele şi faptele care nu întotdeauna sunt cele mai bune! Oare, Cuviosul, cum a învăţat să iubească, să ierte, să rabde, să păstreze în taină toată durerea şi să răspândească în jur doar bucurie???
Mă aflam la Biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel şi, spre uimirea mea şi bucuria mea, îl văd pe Cuviosul. Fug rapid la el, deşi aveam nişte dureri îngrozitoare de coloană, mă aşez pe un scăunel lângă el şi îl întreb de ce mă doare aşa tare spatele. La insistenţele mele, Cuviosul mă priveşte şi îmi răspunde: „Ia şi mănâncă şi mai bea şi tu câte ceva!”. Am rămas şocată. Nu după mult timp, chiar am ajuns în spital, cauza fiind chiar cea spusă de Cuviosul.
Întotdeauna am fost complexată de ce zic alţii despre mine şi mă supăram atât de repede pe cei din jur. Când l-am reîntâlnit pe Cuviosul, l-am întrebat: „Cum să iert?” Între timp ne aşezăm la masă, se uită la mine şi îmi spune: „Să zicem rugăciunea Tatăl nostru!” Când am ajuns la cererea: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”, m-a privit şi m-a întrebat: „Iertăm?” A urmat apoi o altă lecţie. Eram flămândă şi m-am repezit să îmi pun în farfurie de toate. Cuviosul, dragul de el, înainte să înceapă să mănânce, îi privea pe toţi dacă şi-au pus mâncare în farfurie şi au ce să mănânce. Şi spunea: „Dragă, să rămână şi la alţii!”.
În acea perioadă mai eram îngrijorată şi de problema banilor. Muncă multă, cheltuieli cu rost şi fără rost, lună de lună, nu puneam nimic deoparte. Întotdeauna puneam problema că salariul era prea mic… Eu, spre nefericirea mea, atunci când eram supărată sau aveam o zi mai grea intram în magazine şi îmi cumpăram haine, haine şi iar haine. Pline dulapurile de haine, iar dacă venea vorba să împrumut ceva, cu greu mă lăsa inima. Şi mă gândeam să-l întreb eu pe Cuviosul, ca să îmi confirme problema. Mă priveşte şi îmi spune: „Dragă, e foarte bine!” Atunci aveam salariul 1600 lei. Deci problema era cum îmi cheltuiam banii şi nu neapărat cât primeam.
Încă îmi pun foarte multe întrebări şi îl rog din toată inima pe Bunul Dumnezeu pentru rugăciunile şi nevoinţa plină de iubire a Cuviosului să mă lumineze, să mă ierte şi să îmi ajute să învăţ cum să iubesc şi să fiu ceea ce El voieşte de la fiinţa mea. Milă, iertare şi iubire cer Doamne, nu precum ofer eu celorlalţi, ci precum numai Tu ştii, vrei şi oferi tuturor celor care îşi îndreaptă privirea spre Crucea Multmilostivirii Tale.
Cuvioase Gherontie, noi nu ştim să fim precum Dumnezeu ne voieşte pentru că nu ne rugăm suficient, încă avem alte priorităţi, din păcate, dar un singur lucru te rugăm: Mijloceşte în faţa lui Dumnezeu ca împreună cu toţii să învăţăm să ne iubim şi să ne iertăm!
Cu adâncă recunoştinţă, Elena B.
