În vara anului 2010 trebuia să terminăm la schit biserica mare ce era în construcţie, dar nu mai aveam niciun ban, nu mai aveam cu ce să plătim şindrila şi muncitorii, nu mai aveam nici bani de pâine. Într-o zi urcam dealul la mănăstire la Tismana, când, din urmă, mă ajunge Cuviosul.
– Ce faci, cuvioaso, de ce eşti aşa supărată?
Eram, într-adevăr, preocupată şi îngrijorată, căci eram spre sfârşit de iulie şi nu aveam nicio nădejde să mai acoperim biserica şi tare mă durea sufletul să o lăsăm aşa peste iarnă.
– Ei, Cuvioase, zic eu, iaca sunt mâhnită că biserica de sus de la Schit, de la Poiana Frumoasă, e gata, dar nu ştiu cum să fac să o acoperim până vine iarna….
Dintr-o dată, Cuviosul a început să gesticuleze şi să mă facă cu ou şi cu oţet:
– Apoi, dragă, tu eşti proastă! Tu eşti proasta proastelor, nu ai nimica în capul ăla! E gol! Cum, dragă, cuvioşia ta, întâi faci biserica şi apoi te gândeşti să o acoperi? Dragă, oricine ştie că un om normal la cap întâi se gândeşte dacă are bani de biserică şi apoi se apucă să o ridice. Nu te duci ca prostu’ până la jumătate şi apoi te trezeşti că nu ai bani să o termini până vine iarna! Aşa ceva, numai, dragă, prostia ta putea să facă! Dar acum, dacă tot eşti aşa de proastă, lasă că îţi dau eu bani ca să termini acoperişul! Dar să-l termini, dragă, până vine iarna! Şi să nu mai fii proastă!
Muştruluiala Cuviosului m-a binedispus, chiar m-a făcut să râd, pentru că suma trebuincioasă pentru acoperiş era foarte mare şi, bineînţeles, m-am îndoit că ar fi avut el banii necesari, dar, simţind el îndoiala din mine, mi-a spus:
– Tu nu mă crezi, dar, dragă, eu am banii de acoperiş. Dragă, eu am euro, am dolari, am pe M. mea, pe A.-F. mea, dragă, eu o să fac coperişu’ pentru Maica Domnului.
Şi chiar în ziua aceea mi-a dăruit un frumos portofel de piele, în care erau 300 euro şi 1200 lei, portofel pe care l-a scos din veşnica lui paporniţă de rafie. Desigur că am fost foarte surprinsă. Apoi a dat mai multe telefoane, iar peste vreo câteva zile a plecat, spunându-mi să comand şindrila că el îmi aduce banii.
Peste vreo două săptămâni m-am dus la Craiova împreună cu M. E. Cuviosul era la un prieten drag, urmând ca a doua zi să plece la Muntele Athos. De cum am ajuns, m-a luat în primire cu multă bucurie şi dragoste şi mi-a aruncat pur şi simplu în cap trei săculeţi cu bani: unul cu euro, unul cu dolari şi unul cu lei, pe de-a-ntregul vreo 22.000 de euro.
Pentru rugăciunile Cuviosului a miluit Domnul şi am terminat acoperişul înainte să vină iarna, prin noiembrie, târziu, după Sfânta Ecaterina, când deja la schit cerul se unea cu pământul, iar ceaţa era aşa de deasă că nu vedeam la un metru. În toată această perioadă, Cuviosul m-a sunat în mod regulat, informându-se despre evoluţia lucrărilor. A mai trimis şi după aia bani, pentru a plăti muncitorii. Oriunde se afla, se îngrijea de noi. A fost un har deosebit, o bucurie de neuitat…
Să avem cu toţii parte de rugăciunea şi de binecuvântarea lui!
A.M.
