(Preasfinţitul Vasile cu fotografia Cuviosului Gherontie, decembrie 2020)

În vara anului 2020, i-am reîntâlnit pe părintele profesor Dorin și pe d-na preoteasă Monica Opriș și cu bucurie ne-am depănat multe din amintirile despre Cuviosul Gherontie.

Am avut fericita ocazie de a-l vedea la Mănăstirea Râmeț, începând cu anul 1991, unde mergea în anumite momente. Ascultam cu bucurie și curiozitate ce spunea când aveam prilejul să fiu în preajma dânsului. Mă minunam cum, în câteva cuvinte, reda întocmai felul de a fi al persoanelor ce îl contactau. Se întâmpla și așa: dacă îi cereai să te pomenească în rugăciuni, pe loc cădea în genunchi, ridica mâinile spre cer și se ruga spunând și problema pe care o aveai, fără să i-o fi menționat. Sau, în forma sa jucăușă prin care se manifesta uneori, îți evidenția calitățile, dar şi lucrurile care mai trebuiau puse la punct, fără să te poți supăra pe el: „Aromată, parfumată, chipărată!”, îi zicea la cineva.

Când a trecut la Domnul, nu m-a mirat tare preaslăvita lucrare a lui Dumnezeu arătată în Sfinția sa și chiar mă așteptăm să aud de minuni care să aibă loc în preajma mormântului. Semnele sfințeniei se vedeau încă din viață, cu toată osteneala dânsului de a le ascunde. Dar uimirea mare mi-a fost să văd cum bunătatea lui Dumnezeu ne-a miluit să înţelegem chiar de la mutarea sa că ostenelile lucrării sale au fost bine primite și dragostea lui Dumnezeu nu a întârziat să răspundă grabnic la frumoasa şi deplina dăruire a Cuviosului, dând curs minunilor să aibă loc imediat.
Pentru mine e copleșitoare bucuria, când mă gândesc că am avut posibilitatea să văd un astfel de om. Deși știam de la maici că face pe nebunul pentru Hristos, nu am cunoscut taina vieții Sfinției sale, până ce a avut loc „sfânta moarte” (cum îi zicea el…). I se spunea părintele Gherontie, dar nu știam că a fost în mănăstire și că a pătimit în perioada comunistă.

Mi-a mai fost dat să văd persoane care se dădeau nebune pentru Hristos și făceau tot felul de prorociri, dar nu îți prea inspirau liniște și confort când erai în preajma lor. Pe când de părintele Gherontie nu-ți putea fi frică de-a ți se întâmpla vreo vătămare, poate doar gândul că oricând îți putea spune în fața celorlalți ceva care să te arate așa cum ești și să nu fii chiar pregătit pentru asta.

Acum o să revin la titlu și o să vă spun de ce am recurs la faptul de-a depune și eu o mărturie. Vă spuneam că am întâlnit vara trecută pe familia Opriș și, vorbind despre părintele Gherontie, d-na preoteasă m-a întrebat dacă cunoscându-l nu am avut vreun ajutor personal dăruit de dânsul, care să fie spre folos și altora. Într-adevăr, cât a fost în viață mi-a spus ceva de viitor, despre care nu vreau să relatez acum. Dar îi spuneam d-nei preotese că, după plecarea sa la Domnul, e posibil ca dânsul să fi intervenit la un moment dat cu o mână de ajutor. M-am gândit atunci că bunătatea lui Dumnezeu ne-a miluit într-o situație, fără a face legătura că ar fi putut fi prin mijlocirea părintelui Gherontie. Povestindu-i, dânsa m-a întrebat dacă vreau să relatez acest fapt. Eu am zis că nu. Înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului, m-a întrebat iar și am zis că o să încerc…

Acum câteva zile, în Ajunul Bobotezei anului 2021, se pare că s-a repetat acest fapt și împrejurarea mă obligă să relatez pentru că, dacă ceea ce s-a petrecut este intervenția părintelui Gherontie și dacă așa cum făcea când era printre noi și când îl rugam ceva îndată ridica mânuțele la cer să se roage și dacă și acum a făcut la fel acolo unde e și a fost ascultat, nu aș vrea să-l supăr și să nu descopăr acest fapt spre folos și altora.

Ce s-a întâmplat? De câțiva ani, și mai ales acum când Preasfințitul Părinte Vasile trece prin suferința acesta sfințitoare prin care i-a fost dat să treacă, Dumnezeu m-a miluit să mă aflu și eu în preajma Preasfinției Sale. Era în vara lui 2018. O familie din Cluj stabilită în Elveția, care vine aproape în fiecare an în țară, nu pleacă înapoi fără să-l viziteze și pe Preasfințitul Părinte Vasile. I-au adus atunci Preasfințitului pe lângă alte daruri o lumânare în formă de cruce, care funcţionează cu o baterie. Am aprins-o într-un loc potrivit, pe o noptieră în reședința Preasfinţitului, și nu s-a stins tot anul. Când au venit în al doilea an, le-am povestit, s-au bucurat și ei. I-au adus din nou o lumânare la fel Preasfințitului, dar și una pe care să o trimit la mormântul Cuviosului Gherontie, la Mănăstirea Tismana. Era aproape la un an după trecerea sa la Domnul și aflaseră despre tot ce se petrecuse atunci!

Cu mare rușine vă spun că, la gândul să fac un pachet în care să mai pun câte ceva și să trimit lumânarea, am tot amânat acest lucru. Așa a trecut Crăciunul anului 2019 și ne apropiam de Paștile anului 2020, și am realizat că eu nu am trimis-o la Cuviosul! Înainte de acel Paști, în luna ianuarie, Preasfințitul (pe lângă suferința ce o avea) a căzut și i s-a îngreunat și mai tare mersul. Dacă până atunci cobora şi urca scările și se plimba prin curte, de atunci nu a mai reușit să facă decât câțiva pași prin casă. Astfel, cu voia dânsului, s-a amenajat o capelă în reședința sa, unde se oficiază Sfânta Liturghie în duminici și sărbători. Când a mai apărut și pandemia, a fost numai bine pentru a fi ocrotit în acest sens.

Astfel că, având aici capela, mi-am zis în gând că îl rog pe Preasfințitul să-mi îngăduie să aprind aici acea lumânare, în noaptea Învierii, pentru părintele Gherontie. Acum trebuie să fac o paranteză: materialul de mai sus l-am scris în două reprize, când am reușit să-mi fac puțin timp, dar când am ajuns cu relatarea aici s-a mai întâmplat ceva. O să menționez evenimentele în ordine cronologică.

Am aprins acea lumânare înainte de a începe slujba de Înviere. Când să începem slujba și să-l aducem pe Preasfințitul în capelă la slujbă, dânsul spune că nu acolo, ci indica drumul spre Catedrala Mitropolitană. Mai menționez o dată: în acel moment, dânsul avea putere să facă doar câțiva pași prin casă, şi doar sprijinit, deoarece pe lângă toate problemele de sănătate i se formase și edem la amândoi genunchii. Cum făcea un efort mai mare de a merge, aceştia se umflau și-l dureau. Astfel, făcea economie de pași, doar la strictă nevoie. În noaptea Învierii, a mers la catedrală în cărucior, iar de pe soleea de la Altar a spus că vrea să intre în Altar pe picioare și așa a mers și s-a întors înapoi tot pe picioare, până a coborât de pe solee. A fost o bucurie mare pentru toată lumea! Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei și toți preoții care slujeau alături de dânsul s-au bucurat foarte mult! Iar de credincioșii de acasă, ce nu puteau participa la slujbă, când l-au văzut în direct prin internet, nu se poate povesti cât de mult s-au bucurat! Fiind bucuria așa de mare, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei l-a invitat şi la Sfânta Liturghie, dacă sănătatea și puterea îl vor ajuta să vină din nou. Și Preasfințitul Părinte Vasile, ca omul cel mai ascultător și cuminte pe care l-am văzut vreodată, cu mare bucurie a răspuns invitației. Atunci, de la mijlocul bisericii și până la Sfântul Altar a mers pe jos, iar la întoarcere a ieșit până afară și a coborât scările pe picioarele dânsului.

În acel moment, nu m-am gândit la posibila implicare a părintelui Gherontie în această minune, dar când i-am povestit d-nei preotese Monica, dânsa mi-a sugerat ideea că ar putea fi și mijlocirea Cuviosului, povestindu-mi și alte intervenții ale lui. Şi așa, mi-a propus să relatez acest fapt ca o mărturie a ceea ce mi-a fost dat trăiesc.

Cu tot sentimentul de greutate pe care l-am simțit de-a face o mărturie publică, prin faptul că de Sfintele Sărbători istoria s-a vrut repetată, împrejurările m-au obligat în acest sens. Ce s-a întâmplat? În Ajunul Anului Nou și al Sfântului Vasile cel Mare, în anul 2021, Preasfințitul a făcut o criză de rinichi și o bronșită puternică, ce l-au slăbit așa de tare încât nu mai putea sta pe picioare și trebuiau două persoane puternice să-l sprijine ca să poată sta un pic în picioare. A durat două zile această stare, în care am făcut şi investigațiile necesare. Era Ajunul Bobotezei şi mă întrebam cu îngrijorare dacă Preasfințitul va mai putea merge!? La acest sentiment îmi vine un gând ca a doua zi, de Bobotează, să aprind niște lumânări și să-l pun la pomenire pe părintele Gherontie.

După acest gând, care a fost foarte scurt, doar în treacăt, eu mi-am văzut în continuare de treburile obișnuite. În acea zi, Preasfințitul, ajutat, s-a ridicat din pat și a început să pășească din nou pe picioare. La început, mi-am zis că poate-i de moment, dar dânsul și-a menținut mersul şi astfel am constatat cu mare bucurie că și-a revenit.
La un moment dat, mi-am adus aminte de gândul de a aprinde lumânări pentru părintele Gherontie și atunci am zis: „Preafericitule, tu ne-ai ajutat şi atunci și de data asta, deși doar m-am gândit să aprind lumânări, fără să apuc a le aprinde?!”. Și în momentul acela i-am aprins cea mai mare și mai frumoasă lumânare pe care am avut-o la îndemână. Cu mare bucurie îi ziceam în gândul meu: „Cât de Preafericit trebuie să fii că ai aflat har și prietenia lui Dumnezeu, încât să ne fii așa grabnic ajutător!”.

În acel moment, m-am și apucat să relatez în scris această experiență. De aici și ideea pentru titlu. Precum dânsul când întâlnea o persoană consacrată lui Dumnezeu: preot, monah sau monahie îi făcea toate închinăciunile posibile și din Prea, Prea, Prea Cuvios sau Prea, Prea, Prea Cuvioasă nu te scotea, la fel m-am gândit și eu să-i spun Prea, Prea, Prea (de trei ori, în numele Preasfintei Treimi, cum îi plăcea și dânsului orice să facă) Fericit. Adică chiar titlul: (Aprind o lumânare) Pentru Prea, Prea, Prea Fericitul Gherontie!

Așa am constatat că îi plac lumânările aprinse, dar și pomenirea cu prescură la Sfânta Liturghie! Și cu prescurile am înţeles după un timp. Pentru faptul că în perioada celor 40 de zile de după plecarea sa la Domnul am pus câteva prescuri la Sfânta Liturghie spre pomenirea sa, am fost răsplătită cu o ușurință și odihnă cum am mai avut doar la călugărie și la Sfântul Mormânt, la Ierusalim.

Am trecut la relatarea acestor experiențe în dimineața zilei de Bobotează, joi între orele 5-6. A doua parte, am încercat să o scriu sâmbătă seară după Bobotează, când a avut loc un alt eveniment, în timp ce scriam, după cum vă spuneam un pic mai sus.

În acea zi (9 ianuarie 2021), totul a decurs foarte bine și mă bucuram că Preasfințitul înmulțește pașii, fiind într-o foarte bună stare. Tot atunci, după masă, o bună bucată de timp s-a bucurat de un stol de porumbei care vin în fiecare zi la geamul dânsului să mănânce mâncarea pusă acolo pentru ei. Mai spre seară, în jurul orei 18, după ce a mai făcut câțiva pași, s-a pus să se odihnească.

A trecut un pic de timp și se părea că doarme, nu l-am deranjat și în așteptarea de-a se trezi pentru a cina am încercat să mai scriu câteva rânduri despre Cuviosul. În timp ce scriam, aud o mișcare și alerg repede să-l ajut să se ridice. Când mă apropii, constat că dânsul nu mai vorbește și nu mai răspunde la stimuli. Sun medicul neurolog care îl are în evidență și îmi indică ce să fac, dar fără rezultat… şi astfel îmi propune să chem ambulanța. După apariția personalului medical, Preasfințitul începe să-și revină, dar mergem totuși la urgență pentru investigații.
În timpul acesta în gândul meu îi ziceam Cuviosului: „Cum vine asta? Acum când scriam despre tine ni se întâmplă așa ceva?! Ajută-ne!”. I s-a făcut CT cranian, radiografie la plămâni, analize și testul rapid de covid. Toate au ieșit în regulă și testul era negativ. S-a constatat că a făcut o convulsie profundă. După şase ore, urma să-l lase acasă. M-am bucurat că a scăpat „ușor”, mulțumind Cuviosului, căruia i-am zis în gând: „Ne-ai ajutat!”. Numai că, la plecare, primim „frumosul” anunț că s-au recoltat și probe pentru testul Covid RT-PCR, iar cei de la DSP o să ne comunice rezultatul…

Acest anunț era parcă mai apăsător decât tot ce se întâmplase, la gândul că trebuie să mai stai o zi-două în tensiune până vine rezultatul, şi dacă se întâmpla să fie pozitiv… tot ce urma… Astfel, iar l-am chemat pe Cuviosul în ajutor și i-am zis: „De ne mai ajuți și acum!…”. Şi iar am aprins lumânarea de mai înainte, că era mare și groasă (mai era trei sferturi din ea), și am zis: „Eu nu o mai sting, până nu primesc rezultatul!”. Iar rezultatul a ieșit negativ!

Experiența de la Urgențe am înțeles-o două zile mai târziu, când am fost sunată pe rând de un grup de persoane ce mă întrebau cu îngrijorare despre starea Preasfințitului, convinse fiind că deja ar fi luat virusul. După ce le-am explicat tot ce s-a întâmplat și că avem rezultatele negative la teste, au reușit să înţeleagă că a fost o alarmă falsă, iar eu am mai văzut încă o dată că Dumnezeu, când binevoiește, te ridică din mijlocul primejdiei!
Chiar dacă mă aşteptam să aud că se vor face minuni la mormântul său, nu m-am putut gândi să am posibilitatea chiar eu să beneficiez de ele… Am înţeles că, atunci când vrei să faci o jertfă pentru Cuviosul Gherontie, aceasta nu rămâne nerăsplătită, chiar şi înainte să apuci să o împlineşti!
Îi mulțumim Cuviosului pentru ajutor, slăvind pe Bunul Dumnezeu pentru minunata Sa lucrare întru aleși Săi!

P.S. Preasfinţitul Vasile nu l-a cunoscut personal pe Cuviosul, dar a citit din primul volum cu mărturii despre dânsul, a auzit povestindu-se minuni pe care le-a făcut după plecarea la Domnul şi a fost foarte impresionat. Înainte de Crăciunul anului 2020, la un moment dat, Preasfinţitul a luat poza Cuviosului Gherontie în mână şi aşa am pornit la drum, prin casă (aşa cum apare în fotografie). A ţinut-o un timp în mână şi apoi a pus-o în apropierea Preasfinţiei sale. După ce am scris această mărturie, i-am citit-o Preasfinţitului Părinte Vasile, iar dânsul a fost de acord ca textul să fie trimis spre publicare.

Monahia Paisia,
Arhiepiscopia Vadului Feleacului şi Clujului