Pe Cuviosul nu l-am cunoscut şi nu am ştiut de el până acum doi ani când eram la Mănăstirea Râmeţ şi părintele Damaschin mi-a adus primele trei volume cu mărturii. Le-am primit, m-am uitat la ele şi am întrebat: „Cine este Cuviosul?”. Părintele mi-a spus câteva lucruri… Eu sunt de formaţie teologică mai rigidă şi sunt de părere că sfinţii pe care îi urmăm şi îi respectăm trebuie să treacă prin validarea Sinodului.
Când am ajuns acasă, am încercat să citesc din primul volum, dar nu am înţeles nimic, absolut nimic. Mă simţeam de parcă mi se învălmăşiseră toate în cap şi am zis: „Fii tu sănătos, te-oi citi când te-oi pricepe!”. Am pus deoparte cărţile şi de atunci nu le-am mai găsit.
Ulterior, a venit la Iaşi la mine, la tratament, sora Cristina de la Tismana, care îl cunoscuse încă din copilărie la Alba Iulia, şi am observat că îşi punea de fiecare dată poza Cuviosului lângă ea şi abia apoi începeam procedurile. Eu doar mă uitam la el… şi îmi făceam treaba.
Am ajuns apoi la Alba Iulia şi am lucrat cu oameni care l-au cunoscut şi mi-au mai povestit din experienţele trăite de ei sau de alţii. Am rugat-o la un moment dat pe sora Cristina să îi spună Cuviosului că vreau şi eu o cruce de la el. Îi mărturisisem şi ei ce părere am vizavi de sfinţii noştri cei neconsacraţi oficial şi cred că ea nu a luat în seamă cererea mea. Când a venit data următoare, o întreb: „Mi-a trimis Cuviosul cruce?”. A deschis ochii mari şi mi-a spus uimită: „Pentru dumneavoastră era???”. Zic: „Cum adică?”. Şi mi-a povestit că a fost într-o seară la mormântul Cuviosului cu gândul că poate găseşte o cruce pentru mama ei, dar a găsit două. Le-a luat, gândindu-se că va afla ea pentru cine este a doua. „Înseamnă că era pentru dumneavoastră!”, mi-a spus bucuroasă. În seara respectivă mi-a şi adus-o. Din acel moment mi-am pus-o la gât.
Când am terminat lucrul, au venit la Alba Iulia soţul şi băiatul meu şi ne-am dus în concediu. Cum primul obiectiv a fost Tismana, cu o zi înainte am citit Acatistul Cuviosului, pentru că mi-am spus că, dacă tot ajung la el, să îl cunosc cât de cât. Era o zi de vineri, în septembrie 2023. Mersesem pe Transalpina şi am ajuns la Tismana pe la 19:30. Eu ajunasem în ziua respectivă, iar la mormânt, în partea stângă, mi-am mâncat anafura, jucându-mă cu mâna dreaptă prin pietricelele de pe mormânt. M-au încercat oarece lacrimi care voiau să iasă, dar am zis că nu plâng de faţă cu toată lumea (eram trei familii). M-am abţinut.
Când ne-am ridicat să mergem la masă, maica Gherasima ne-a zis să ne ungem cu ulei de la Cuviosul. A scos paharul din felinar (încă nu fuseseră puse paharele pe mormânt) şi fiecare doamnă şi-a uns membrii familiei. M-am uns şi pe mine pe frunte şi pe mâini. Am ajuns la masă, iar când mi-am dus furculiţa la gură, am simţit miros de mir de Ierusalim. Nu mi-am dat seama de unde vine şi am început să adulmec, ca să îmi dau seama că mâinile şi fruntea mea, acolo unde mă unsesem cu ulei de la candela Cuviosului, miroseau a mir de Ierusalim… După ce am mâncat, m-am întors la mormânt şi am simţit că mi-a zis: „Hai, dacă tot ai zis că nu plângi, că te fac eu să plângi!”. Din momentul acela, pentru mine e Cuviosul ghiduş, care-mi sare în ajutor ori de câte ori îl strig!
După ce am trăit minunea, mi-am dat seama de ce oamenii nu povestesc prea multe, pentru că e atât de mare impactul şi atât de mare bucuria şi trăirea, încât aproape îţi doreşti ca cei care citesc şi nu cred să nu tropăie cu bocancii în sufletul tău.
Eu nu am interacţionat cu el fizic şi conştient, dar în momentul în care am ajuns la Tismana anul trecut, când urcam aleea, am avut aşa un flesh şi l-am văzut efectiv cum stătea lângă zid şi ne privea în urmă cu şase ani, în 2018, când noi am mers în vizită, înainte de trecerea sa la Domnul. Eram tot în concediu. Fiul meu avea pe atunci 9-10 ani. Cuviosul era lângă zid şi ne-a petrecut cu privirea de cum am apărut în raza ochilor lui. Când am ajuns în dreptul lui, eu mi-am trimis fiul cu un bănuţ, pentru că l-am asimilat cu un cerşetor. Am trecut peste acel moment până anul trecut când mi-am dat seama că, de fapt, îl văzusem la Tismana. A lucrat minunat în ceea ce mă priveşte! Cred că a pus ochii pe mine acum şase ani! La capitolul răbdare, Cuviosul stă foarte, foarte bine: şase ani m-a urmărit, iar acum, când m-a prins, face ce vrea cu mine!
Au mai fost momente în care şi-a făcut apariţia în mod ghiduş în viaţa mea. Îl văd cum apare când te aştepţi mai puţin, te învârte şi te ameţeşte, ca după aceea să te dezmeticeşti. Atât pot să spun: m-a văzut acum şase ani, m-a năucit de tot, m-a ajutat să mă dumiresc, apoi totul s-a limpezit, încât nu mă mai zdruncină nimeni în ceea ce cred despre el! Îl iubesc!
Corina Cozmiuc,
Iaşi
