„Ia şi cartea aceasta!” „Cât costă?” „E gratis. Doar să o dai mai departe după ce o termini!” Așa a intrat Cuviosul Gherontie în viața mea.
Era o zi de duminică. Se terminase Sfânta Liturghie, iar la ieșirea din curtea bisericii m-am oprit pentru a cumpăra noul număr din „Familia Ortodoxă”. Citeam înainte de culcare câte un articol pentru a mă mai deconecta, înainte de somn, de la probleme de peste zi. Atât acordam „lecturii duhovnicești” din timpul zilei, consumat pe orice altceva, mai puțin întărirea sufletului.
Am primit revista cerută, după care vânzătorul mi-a înmânat o carte. Mi-a făcut o scurtă introducere, din care am reținut doar „nebun pentru Hristos” și faptul că nu se instalase rigor mortis la opt zile de la decesul său. Asta pentru că mintea îmi fugise către alte probleme. Am întrebat, absent, cât costă și mi-a cerut bani doar pentru revistă. „Cartea e gratis. Doar să o dai mai departe după ce o termini!” Abia atunci am acordat subiectului în discuție toată atenția mea. Nu mai puteam să arunc cartea în bibliotecă, ci eram ținut să o citesc și să o dau mai departe. Dându-mi deja acceptul să iau cartea, nu am renunțat la ea, deși
condiția impusă îmi cam rănea voința și lenea.
Ajuns acasă, am lăsat revista și cartea în bibliotecă, cu gândul că trebuie să citesc cartea. La aproximativ una-două săptămâni eram diagnosticat ca fiind pozitiv la Covid-19. Avusesem anterior febră și nu am vrut să risc îmbolnăvirea altora, mai ales că plecam din casă în trei medii diferite: muncă, școală și grădiniță. Am primit diagnosticul cu o oarecare bucurie, deoarece stăteam două săptămâni acasă, iar la trei zile după primul simptom mă simțeam relativ bine. Soția a avut două-trei zile dureri musculare, iar copiii, Slavă, Domnului!, nu au avut niciun simptom.
Îmi făcusem planuri cum să petrec timpul, majoritatea în fața calculatorului, jucându-mă. Începând cu a patra zi, au început durerile continue de cap, stările de greață și lipsa poftei de mâncare. Mi se tăiase din vigoare și nu mai aveam dispoziția de a mă juca la calculator. Atunci mi-am adus aminte de obligația de a citi cartea și de a o da mai departe. Era o serie de povestioare în care diferite persoane relatau întâlnirile cu un bătrânel, Cuviosul Gherontie, ce făcea diferite minuni și le ascundea ulterior sub masca nebuniei. Citeam greu și puțin, fiind cuprins de o stare generală de moleșeală fizică și psihică. Rețin totuşi că am remarcat întâmplări ale unor oameni care se vindecau după ce cereau ajutorul Cuviosului și se atingeau de vreo fotografie de-a lui. Luam totul cu o oarecare rezervă.
Din ziua a opta, durerile de cap s-au intensificat și au început frisoanele urmate de temperatură, care nu scădea după administrarea antitermicelor. Atunci am apelat la ajutorul Cuviosului pentru prima dată. I-am cerut să se roage pentru mine şi să mă ajute. Mi-am pus cartea Cuviosului sub pernă și o compresă rece pe frunte și m-am culcat. A fost primul somn liniștit de la debutul infecției. A doua zi, simptomele au reapărut, doar că odată cu mine s-a trezit și o dorință de a descoperi mai multe despre Cuvios. Reușeam să mă concentrez mai bine asupra lecturii.
Seara au reapărut frisoanele urmate de temperatură. Nu reușeam să adorm, mă chinuiam, dar în acel cap crăpat de durere și fiert de temperatură dorinţele lumești s-au făcut scrum, iar cele duhovnicești au început să strălucească. Am realizat că am greșit încercând să găsesc un echilibru între lume și Dumnezeu, între petreceri și slujbe, între gălăgie și liniște, că, de fapt, eram un „căldicel”. Dumnezeu nu a făcut omul ca să fie o balanță în echilibru, ci l-a făcut ca să fie lumină. Suntem fotoni ce se deplasează spre Dumnezeu. Când ne-am oprit din această cursă continuă în timpul vieții ne-am anulat, căci masa de repaus a fotonului este zero. Asta m-a învățat, prima dată, Cuviosul, un om care se ruga continuu, indiferent de loc și de împrejurări, un om care s-a deplasat cu viteza luminii spre Dumnezeu și nu s-a oprit, indiferent de circumstanțe.
În zilele care au urmat, am transpus în realitate mistuirea ispitelor care mă risipeau. Am șters toate jocurile și filmele din calculator, am aruncat postere, tricouri și restul obiectelor care m-ar fi întors la „vărsătură”. S-a întâmplat ca atunci când citeam cartea Cuviosului să dau pagina și să constat că sunt cu vreo 40 de pagini în urmă. Nu-mi puteam explica, iar gândul m-a dus la ghidușiile pe care le mai făcea Cuviosul. Am luat întâmplarea ca atare.
În a doua duminică după ce am ieșit din izolare, m-am întâlnit în curtea bisericii cu persoana care îmi dăruise cartea. I-am mulţumit din adâncul sufletului, spunându-i că singurul regret e că trebuie să o dau din casă. M-a dezlegat de obligația de a o transmite mai departe, dar nu aveam de gând să pun lumina sub obroc. La câteva zile, m-a sunat aceeași persoană și mi-a spus că vrea să ne întâlnim pentru a-mi da ceva. Când ne-am găsit, mi-a dat câte două exemplare din cele trei volume ale cărților Cuviosului. Un exemplar pentru mine și unul pentru a-l da mai departe. I-am mulțumit și am ținut cărțile la piept până am ajuns acasă.
Citind primele două volume, am aflat că înainte de a fi încercate de câte o problemă, persoanele din jurul Cuviosului primeau, în avans, câte un obiect de la el pentru a le întări și pentru a le sprijini. M-am regăsit pe deplin în acele relatări, cartea Cuviosului venind la una-două săptămâni înainte de a mă îmbolnăvi.
Ulterior, m-am spovedit cu dorința de a pune început bun vieții mele și am observat că zilnic aveam examene la diferite materii: dragoste, smerenie, milostenie, nejudecarea aproapelui. Evident că observam aceste teste după ce le picam. Îmi părea rău și mă rugam lui Dumnezeu să mă ierte și să mă primească la restanță. Din cauza copiilor care erau… copii și făceau gălăgie, trebuia să citesc în altă cameră. Seara, când mă chemau ca să ne facem rugăciunea, le spuneam să aștepte cinci minute, pentru a termina capitolul sau măcar alineatul. Așa s-a întâmplat și când citeam din cartea Cuviosului că acesta „…se ridica pentru persoana respectivă chiar atunci, în clipa respectivă, chiar dacă era la masă. Se ridica imediat, se punea în genunchi și se ruga…”. În clipa aceea, am lăsat cartea jos și m-am dus la rugăciune și nici nu am mai amânat vreo invitație la rugăciune.
În altă zi, știam că slujba Sfântului Maslu începea la ora 11:00. Fiind presat de împrejurări și având câteva comisioane de făcut, vedeam cum urma să întârzii la slujbă și creștea în mine gândul să nu mă mai duc. Atunci mi-am adus aminte de Cuviosul, care fie se grăbea, fie trăgea de timp pentru a ajunge la slujbe exact la timp. Am tras de leneșul din mine și m-am dus. La ora 11:20, când am ajuns la biserică, atunci se pregăteau preoții pentru începerea slujbei. Am zâmbit și mi-a apărut în fața ochilor poza Cuviosului de pe coperta volumului 2, cu acel zâmbet șugubăț.
Au mai fost întâmplări în care am simțit ajutorul și îndrumarea Cuviosului și sper să mijlocească la Dumnezeu pentru a-mi da putere să trec cel mai greu examen în ceea ce-l privește, respectiv să renunț la cartea sa, care mi-a fost alături în acele clipe grele și să o dau mai departe pentru a fi sprijin și altora.
Comisar de poliție Călin Paul,
Galați
