A vrut Cuviosul să îl duc acasă, la Viscri. Eram şoferiţă începătoare, nu cunoşteam drumul, aşa că am rugat o prietenă să vină cu noi.
Au fost câteva momente în care am simţit în mod real intervenţia Cuviosului. Unul a fost în centrul Sibiului când, efectiv, anticipa pe ce bandă trebuie să merg, în ce moment să fac trecerea de pe o bandă pe alta. Îmi spunea: „Hii, dragă, hii, mai încolo!”. Şi mă aşeza exact pe banda care trebuia! Un altul a fost când, mergând cu viteză pe un drum secundar, dintr-o dată ne-a apărut în drum o groapă mare, pe care nu aş fi putut să o evit, oricât de bună ar fi fost maşina sau măiestria mea la volan. Nu ştiu cum am trecut peste ea, fără să simt nicio scuturătură.
Şi alte drumuri ulterioare, făcute cu Cuviosul, au avut elemente asemănătoare. El nu era niciodată o simplă prezenţă în maşină, iar asta o simţeam în diferite situaţii!
A.P.
