Eram în Catedrala din Craiova şi l-am rugat pe Cuviosul Gherontie, care era lângă mine, să se roage să ajung la Ierusalim. Mă pregătisem să merg, intenţionam să rămân acolo, dar nu ştiam nici unde, nici cum să procedez…
Atunci Cuviosul s-a îndreptat către icoana Mântuitorului şi a zis: „Doamne, du-o de tot, Doamne, dar de tot să o duci, te rog, Doamne! Auzi?! De tot!”. Asta a fost tot! Au trecut 15 ani de când sunt în Ţara Sfântă. Am simţit mijlocirea lui, pentru că imediat s-au rezolvat toate. Am fost primită în Nazaret din prima clipă.
Când am intrat în Mitropolia din Nazaret eram cu un grup, iar părintele la care slujesc acum a venit direct la mine şi m-a întrebat: „Nu cunoaşteţi cumva o maică ce doreşte să rămână aici la noi?”. Atunci, cineva foarte apropiat mie, i-a zis: „Ea este maica ce îşi doreşte să rămână aici!”. Şi am rămas acolo, din prima clipă, fără a mai încerca în alte locuri.

Cuviosul m-a găsit în Nazaret…
De sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, în anul 2016, urma să plec la Ierusalim. Am decis însă să rămân la Nazaret. Eram foarte mâhnită pentru că treceam printr-o foarte mare încercare.
Mă aflam în rugăciune, în Biserica „Sfântul Arhanghel Gavriil”, unde este izvorul Maicii Domnului. La un moment dat, am văzut cum intră cineva brusc în biserică, se aruncă în genunchi şi îşi pune mâinile la rugăciune, aşa cum şi le punea Cuviosul. Mi-am zis în sinea mea: „Oare să fie Cuviosul?”. Eram la distanţă şi nici nu vedeam prea bine atunci. Am ocolit cumva strănile şi m-am dus să văd… El era… I-am spus: „Cuvioase, mă mai ştiţi? M-aţi trimis la Ierusalim!”. S-a uitat la mine şi imediat mi-a spus problema pe care o aveam. Parcă am înviat şi toată mâhnirea s-a risipit! Venise la timp…
A stat apoi pe tot parcursul slujbei cu mine la izvor şi, printre altele, începuse să facă şotii. Mi-am dat seama că urmăreşte ceva, că ceea ce făcea bătea spre o patimă de-a mea, pe care încerca să mi-o vădească, dar indirect, prin gesturile pe care le făcea.
Mi-a întâlnit Dumnezeu paşii cu ai Cuviosului, chiar pe pământul Ţării Sfinte…

Are Domnul grijă de toate!
Am aflat cu uimire despre trecerea Cuviosului la Domnul în Ţara Sfântă, în 13 octombrie 2018! Înainte de aceasta, mereu mă întrebam cum va fi când voi trece la Domnul, ca maică, aici, printre străini, că mă vor duce la morgă şi nu îmi va citi nimeni la căpătâi Psaltirea… La acest gând, îmi spuneam mereu că ar trebui să plec de aici…
Când am aflat că şi Cuviosul a trecut prin asta, că a stat şase zile în morga din Betleem, am prins atâta curaj şi mi-am dat seama că are Domnul grijă de toate… A venit şi ca o întărire la acest gând al meu şi mi-am spus că dacă astfel va rândui Domnul şi la trecerea mea, aşa să fie. Nu plec de aici!

Monahia Marina,
Nazaret