Era prin anii ’80… 1982, 1984…
Eram pe drumul dintre Rupea şi Dacia, dar pe hotarul ce aparţine de localitatea Dacia, împreună cu părinţii, cu fraţii, cu surorile şi, nu cea din urmă, cu străbunica noastră, Elisabeta Aldea, la adunat de fân de pe marginea drumului, căci în acea perioadă, ţăranii făceau fân de pe unde puteau.
Într-una din zile, vedem că se apropie un om slăbuţ, nu foarte înalt, îmbrăcat foarte modest. Pe noi ne-a salutat „ştrengăreşte”, apoi a făcut glume ca şi un copil, dar nu l-a băgat nimeni în seamă, decât străbunica noastră. Eu, fiind cea mai apropiată de ea, am văzut că s-au salutat cu „Doamne ajuta!”, cum se salută oamenii de la ţară şi au început să vorbească despre Dumnezeu.
Străbunica („buni”, cum îi ziceam noi) i-a spus pe nume: „Mă, Gheorghe, de unde vii?”. Atunci s-au îndepărtat câţiva paşi şi nu am mai auzit nimic. Mi-am dat seama că se feresc de noi. Ai mei ziceau că e nebun: „Omul ăsta e din Viscri, dar umblă aiurea şi nu ştie nimeni unde se duce şi de unde vine!”. Dar buni mi-a spus că Gheorghe e sfânt: „Draga mamii, e un sfânt… da e nebun, nebun după Hristos!”. Asta a fost toată discuţia despre Cuviosul Gherontie (Gheorghe din Viscri, cum îi spuneau ai mei). Nu întâmplător aveau acelaşi nume de familie, Aldea, căci buni mi-a spus că erau veri după tată, dar cine a ţinut minte?! Cine credeţi că a băgat de seamă?! Trist, foarte trist, pentru că ai noştri nu şi-au respectat neamul şi, mai ales, un sfânt!
Anii au trecut, iar în 2018 am fost pentru prima dată în pelerinaj pe Valea Oltului şi în a treia zi am ajuns la Mănăstirea Tismana, fiind data de 18 august. Maica stareţă ne-a spus că a fost hramul mănăstirii, era multă lume prin mănăstire, Cuviosul era acolo, cred că ne-a şi spus. Noi eram cu părintele nostru duhovnic. Am stat câteva ore în mănăstire, dar şi dacă-l vedeam nu l-am fi cunoscut.
Am aflat despre sfinţenia Cuviosului Gherontie abia când a trecut la Domnul. Trist, foarte trist… La parastasul de 40 de zile am fost prezentă, dar nu la Mănăstirea Tismana, ci la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Buneşti, unde a venit sora Cuviosului, tanti Rafira, şi nepoata Cuviosului, Elena. Atunci am aflat cine a fost Cuviosul nostru drag, Gherontie. Cine a fost Gheorghe din Viscri „cel nebun pentru Hristos!”.
Mi-am dorit foarte mult să ajung la mormântul lui, dar încă nu am reuşit. Când am aflat despre cărţile cu mărturii, iar într-una din zile am văzut pe Facebook un anunţ distribuit de strănepoata sfinţiei sale, Roxana Prahoveanu, că are primele două volume, am rugat-o să mi le trimită şi mie. Am intrat în posesia lor, iar la puţin timp a venit la noi tanti Rafira şi mi-a mai dat un set de cărţi. Mare bucurie am trăit! Slavă lui Dumnezeu pentru toate, Cuvioase! Am primit apoi şi celelalte trei volume.
După ce am citit volumul 5, rugându-mă Cuviosului am primit de la o familie care a fost la Tismana şi Acatistul Sfântului din neamul nostru şi o fotografie. După ce am citit prima dată Acatistul, în noaptea aceea l-am visat pe Cuviosul nostru drag! Cum l-am visat? Era îmbrăcat în alb, lângă geam, ridicat cam o jumătatea de metru de la pământ, se uita la mine şi zâmbea. Doamne, câtă bucurie am trăit! Eram atât de fericită, de bucuroasă, încât nu am cuvinte să vă spun! Parcă radiam de bucurie şi mi-am spus: „Cuviosul Gherontie este cu noi, ne veghează!”.
Cu ajutorul unei maici de la Mănăstirea Hurezi, noi, nepoţii Cuviosului, am primit bomboane de pe mormântul lui, din care am dat şi altora, inclusiv nepoţelului meu, care începea să vorbească, având doi anişori şi câteva luni… De când a mâncat bomboane am observat că vorbeşte mai clar şi mai mult! Mulţumesc, Cuvioase!
L-am rugat pe Cuviosul să o ajute pe o cunoştinţă care avea dureri mari de fiere şi trebuia să se opereze urgent, fiind programată la o consultaţie la Târgu Mureş, peste câteva zile. Medicii au tot amânat-o, dar cu ajutorul Cuviosului şi al unei prietene, care a intervenit la domnul doctor David, de la Spitalul Militar din Braşov, a operat-o chiar a doua zi… Sunt convinsă că numai cu ajutorul Cuviosului a reuşit să ajungă în sânul familiei, având o fetiţă de doar opt ani. Din nou i-am mulţumit Cuviosului.
Nu am ajuns la Tismana nici la parastasul de patru ani şi eram tare supărată. Nu mare mi-a fost mirarea când în sâmbăta următoare, pe 15 octombrie 2022, părintele Gheorghe din Viscri şi consiliul parohial au pus parastas pentru el. În această zi, în fiecare an se sărbătoreşte la Viscri icoana Maicii Domnului Pantanassa. A fost plină bisericuţa, am dus şi eu câteva cornuri pentru a le împărţi copiilor în numele Cuviosului. Părintele are mare evlavie la Cuviosul Gherontie!
Am promis Cuviosului că voi da mărturie. Sunt convinsă de sfinţenia lui, am mare încredere în el, pentru că îi simt prezenţa ori de câte ori îl chem în rugăciuni. Simt că ne veghează, că el nu şi-a uitat neamul. Avem mare nevoie să mijlocească pentru noi, să ne ajute, să ne fie alături.
Adriana Bucur,
Dacia, jud. Braşov
