Mergeam în fiecare lună la Alba Iulia, ca să îmi plătesc vechimea la Casa de Pensii.
Era în postul Paştilor, înainte de a pleca Înaltpreasfinţitul Andrei la Cluj. Stătuse Cuviosul Gherontie aproape tot postul la Alba Iulia. M-am dus la Liturghie, iar la ieşire l-am văzut la icoana Maicii Domnului. Se ruga şi făcea gesturile lui. M-am gândit să nu plec până nu îl întâlnesc. Am stat, s-a terminat slujba, iar dumnealui tot culegea ceva de pe jos. Se apleca, lua ceva de pe mochetă, punea în cealaltă mână. M-am gândit că poate strânge odată şi termină.
De la o vreme, o maică a început să aspire. Eu am dat să ies. Pe când să ies, vine Cuviosul la mine cu mâna îndoită, ca şi cum ar fugi. A zis către mine: „Culege, dragă, şi tu, că mie nu-mi plac mizeriile!”. Eu culegeam scame de pe mochetă, dar el nu a cules scame, ci anafura care căzuse acolo unde s-au împărtăşit oamenii. A luat-o şi a băgat-o în gură şi a mâncat.
Eu am găsit doar scame. El culegea anafura de pe jos şi noi nu băgăm de seamă şi o călcăm în picioare. Am vorbit cu el şi mi s-au rezolvat şi atunci toate fierturile din suflet.
N.B.
