„Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!” sunt cuvintele pe care le-am rostit de multe ori într-o perioadă grea a vieţii mele, o perioadă în care Maica Domnului şi Cuviosul Gherontie m-au ajutat să mă ridic de fiecare dată şi să merg cu credinţă mai departe. Această mărturie este despre Ana, mult aşteptata mea fetiţă, şi despre Cuviosul meu drag, care mi-a ascultat rugăciunile.

Totul a început în anul 2018, când am aflat despre Cuviosul Gherontie de la o prietenă, şi mai apoi în anul 2019, când am avut prilejul să citesc primele volume cu mărturii despre dânsul, din care aveam să aflu că este mijlocitor în dobândirea de prunci. Am aflat astfel că dăruia uneori câte un măr celor care îşi doreau un copil.

Îmi doream şi eu un măr, dar nu credeam că o să am parte de o astfel de minune, nu vedeam cum s-ar putea întâmpla acest lucru, având în vedere că dânsul plecase la Domnul. A fost rânduit să particip împreună cu soţul şi cu băieţelul nostru la una dintre slujbele parastasului ridicat pentru Cuviosul şi apoi la masa de pomană dată la Mănăstirea Tismana. Pot spune că atunci Cuviosul Gherontie şi-a început lucrarea sa şi am primit mult aşteptatul măr, chiar la sfârşitul mesei.

Vestea că sunt însărcinată cu Ana am primit-o atunci când am înţeles că trebuie să las doar în mâna Domnului acest lucru şi am simţit că este minunea Cuviosului, căruia am continuat să mă rog pentru a duce la bun sfârşit sarcina. La fiecare control, medicul ginecolog descoperea câte o problemă, iar gândul că aş putea pierde copilul îmi venea mereu în minte. Cel care îmi dădea putere să merg mai departe, să trec cu bine fiecare zi, timp de nouă luni, a fost Cuviosul. El m-a ajutat în credinţa şi în necredinţa mea şi am născut o fetiţă sănătoasă, în ciuda previziunilor sumbre şi a problemelor din timpul sarcinii.
Îi îndrum şi pe alţi soţi care nu pot avea copii să se roage Cuviosului Gherontie, iar răspunsul lui va veni negreşit. „Bucură-te, Cuvioase, că mulţi au dobândit prunci prin mijlocirea ta!”

Prof. Diana Haţegan,
Alba Iulia