Lângă Cuviosul Gherontie
Lângă Cuviosul ...

Îmi găsesc cu greu cuvintele prin care să aduc la lumină sentimentele şi stările trăite în urmă cu un an, în preajma Cuviosului Gherontie, adus la Mănăstirea Tismana spre a fi înmormântat în pământ românesc.

Din momentul în care maşina cu care a fost adus de la aeroport a intrat pe poarta mănăstirii, pentru mine timpul a intrat într-o altă dimensiune.

De vineri seara, până duminică, am rămas cât de mult am putut în preajma sicriului în care a fost aşezat Cuviosul. Din când în când mă apropiam – la început cu o mică rezervă – şi îi sărutam mâna. O simţeam rece, dar moale.

În ziua înmormântării, Cuviosul a fost mutat în pridvorul bisericii mănăstirii. Venise deja foarte multă lume, se aştepta la rând, erau câteva maici care stăteau acolo în permanenţă şi devenise din ce în ce mai greu să se ajungă la dânsul. Am intrat pe o uşă laterală, am ajuns lângă sicriu şi m-am aşezat la picioarele Cuviosului, într-un loc în care să nu îi deranjez pe cei care treceau să îi sărute mâna şi să îşi ia rămas bun de la dânsul. Am stat o vreme, iar înainte să mă retrag i-am pus mâna pe vârful ghetei. Am simţit că radiază căldură. Nici nu ştiam cum să reacţionez la acest semn din partea Cuviosului. Am mai stat puţin, apoi m-am retras să mă reculeg.

După un timp, am văzut-o pe sora mea, intrând pe aceeaşi uşă pe care am intrat eu şi aşezându-se la picioarele Cuviosului, în locul în care am stat eu anterior. Şi ea a pus mâna pe ghetele cu care era încălţat Cuviosul. Cum nu eram foarte departe una de cealaltă, s-a uitat la mine şi m-a chemat să merg repede să îmi arate ceva. Eu i-am spus în şoaptă: „Ce vrei să îmi zici, că e fierbinte piciorul Cuviosului?!”. Trăise şi ea aceeaşi experienţă ca şi mine.

Am simţit amândouă că a fost darul Cuviosului pentru noi!

Angela