Rareori Cuviosul îţi vorbea pe faţă; pedagogia lui era fină şi se baza pe exemplul personal. Nu îţi spunea să faci aia sau ailaltă, nu te certa când greşeai, ci uşor, cu mare delicateţe te învăţa cum trebuie să procedezi.
Erau şi momente extrem, extrem de rare în care îţi spunea exact ce ai de făcut.
Un astfel de moment a fost acum câţiva ani, atunci când l-am întrebat cum să fac să mă rog când sunt la muncă, pentru că toată atenţia mea este îndreptată spre rezolvarea problemelor de serviciu. „Da, dragă, trebuie să te rogi şi-apoi să munceşti, şi-apoi iarăşi să te rogi şi iar să munceşti!” mi-a spus foarte serios, iar eu am continuat: „Şi când mă rog, să îmi fac şi cruce?”. „Ha, Ha, ioai, dragă, da’ te-ai gândit mult?! Vrei să zică ăia că eşti mai nebun ca mine?!”, a terminat Cuviosul, revenind la purtarea sa obişnuită…
Sorin
