În drum spre Mănăstirea Petru Vodă, pentru pomenirea de un an a Părintelui Justin Pârvu, îl întrebam în gând: „Părinte Justin, ce părinţi mai avem noi acum, pe care să îi căutăm?”. În scurt timp, aveam să aflu răspunsul…
În timpul slujbei, am simţit la un moment dat că mi se face rău şi am mers spre chilia Părintelui, ca să mă liniştesc, că acolo era mai puţin aglomerat. Am văzut un cerc cu mai mulţi oameni adunaţi şi toţi ziceau: „Vai, Părinte! Vai, Părinte!”. M-am gândit că sigur e ceva acolo şi, din curiozitate, m-am dus să văd despre ce este vorba. Am zărit un bătrânel simpatic, îmbrăcat în trening. M-am uitat uimită, pentru că m-a izbit asemănarea uimitoare cu actorul din filmul „Ostrov”, mai ales cum zâmbea, şi am întrebat: „Dar cine e Părintele?”. O doamnă m-a întrebat surprinsă: „Nu ştiţi?! E Cuviosul Gherontie!”. Am stat, m-am uitat, am analizat, iar la prima vedere m-am gândit că aşa o fi, că nu aveam argumente să contrazic pe nimeni, mai ales că am văzut că toată lumea era foarte încântată. Mi-am zis în gând: „Hai, să merg şi eu să iau binecuvântare!”. O aveam în braţe pe una dintre fetiţe, care avea atunci cam un an şi jumătate, şi plângea aşa, cu un plâns cam isteric. Nu ştiu de ce plângea, ori îi transmiteam eu starea mea, că îmi era rău, ori nu ştiu…
Stăteam să iau binecuvântare şi am surprins o fază. Cuviosul a dat să îi bage unei doamne mâna în sân. Acea femeie s-a înroşit imediat la faţă şi i-a spus cumva încurcată: „Vai, Părinte!..”. Răspunsul Cuviosului a venit imediat: „De ce ţi-e ruşine că nu mai ai un sân? Nu trebuie să-ţi fie ruşine! E crucea ta!”. Atunci mi-am dat seama că doamna fusese operată şi Cuviosul ştia…
Tot stând acolo cu fetiţa care plângea, se întoarce Cuviosul şi începe să o imite, strâmbându-se cum făcea ea şi făcându-se şi el că plânge: „Aaaa…”. Şi râdea şi scotea limba spre ea, iar apoi i-a băgat o bancnotă de zece lei în gură. Pe loc a tăcut fetiţa! Din momentul acela nu a mai plâns şi a adormit rapid, liniştită.
Am luat banii de la fetiţă şi tot aşteptam să ne dea Cuviosul binecuvântare. O doamnă zice: „Nu mai staţi, că v-a dat binecuvântare să aveţi spor la bani!”. Am păstrat acea bancnotă pentru că atunci când am fost la pomenire am mers împreună cu socrii, care se oferiseră să suporte cheltuielile de drum. Noi ne mutaserăm de curând în Fălticeni şi era greu financiar… A fost chiar o minune că după acest eveniment mi-am găsit de lucru, că am preluat eu cabinetul medical la care lucram. Am simţit ajutorul Cuviosului, pentru că de atunci nu am mai dus grija zilei de mâine…
I-am spus apoi soţului: „Vino repede să iei şi tu binecuvântare de la Părintele!”. S-a uitat şi el surprins. În preajma Cuviosului, simţeai că e altceva şi nu aveai nevoie să îţi explice cineva prea multe lucruri. Soţul stătea cu Nectarie, băiatul cel mare, de trei ani atunci, să ia binecuvântare. La un moment dat, Cuviosul, care ţinea o pungă cu bani în mână, zice: „Cine are probleme cu banii?”. O doamnă i-a spus: „Părinte, eu nu am probleme cu banii, dar aş vrea un ban de binecuvântare!”. Cuviosul s-a întors către soţul meu şi zice: „El are probleme cu banii!” şi i-a dat şi lui şi lui Nectarie câte 10 lei.
Aceasta a fost singura noastră interacţiune cu Părintele, acolo. Din bunătatea lui Dumnezeu, am avut de prima dată convingerea că este un adevărat nebun pentru Hristos, care îi iubea cu adevărat pe oameni. Numai când deschidea gura şi spunea: „Ioai, dragă!” îţi înmuia sufletul, oricât îţi era de împietrit!
Dr. Loredana-Elena Miron,
Fălticeni
