Voi încheia mărturia mea cu povestirea modului în care Cuviosul Gherontie mi-a făcut cinste cu o bere după vernisajul desenelor lui de la Galeria Romană din București (15 mai 2021), prima manifestare cu public la care am participat după pandemia profețită de dânsul.

Ne-am întors cumva într-o formulă schimbată decât cea de la venire și, oprindu-ne pe autostradă, d-na Elena Teodorescu, care primise de la surorile sale misiunea să mă cinstească pe drum, m-a întrebat ce doresc să beau, iar eu am ales așa într-o doară o cutie de bere Stella Artois. Ea zâmbește și răspunde pe limba Cuviosului: „Stela Artois, berea preferată a Cuviosului!”.

Atunci am înțeles că Bătrânul Gherontie nu a dorit să rămână dator și mi-a făcut cinste mulțumindu-mi că i-am botezat și prefațat ca un naș „Văzduhurile gherontice și alte isprăvi iconice”, punând în ochii noștri obosiți, ai celor din buricul târgului modern și din bâlciul deșertăciunilor, vedenia cetății și învederarea bunătăților Ierusalimului ceresc spre cuminecare iconică.

Pr. prof. univ. dr. habil. Ioan (Jan) Nicolae,
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia