Pe Cuviosul Gherontie l-am cunoscut într-o seară de toamnă din anul 2015, când m-a sunat fratele meu, Laurenţiu, să mă întrebe dacă suntem acasă, eu şi părinţii, pentru a ne face cunoștință cu un bătrânel cu viaţă sfântă.
La auzul acestor vorbe, m-am panicat, gândindu-mă că urma să primim o vizită neașteptată şi eu consideram că nu aveam în casă ordinea necesară, conform proverbului: „Casa nemăturată musafiri aşteaptă!”.
M-am apucat iute-iute să deretic puţin prin casă când mi-a trecut un gând ca o mustrare: „Dacă omul acesta este sfânt, el vede acum neliniştea mea şi faptul că mă comport ca Marta… el nu vine în inspecție, vine ca o binecuvântare în casa noastră!”.
Nu trece mult de la primul apel al fratelui, când telefonul sună pentru a doua oară pentru a mă înștiința că ei au ajuns în parcarea din faţa blocului şi să ieşim noi afară deoarece Cuviosul Gherontie nu voia să intre.
Cuvioşelul mi-a lăsat impresia unui bătrânel vesel, pus pe glume, de la care nu am înţeles atunci mare lucru. A început să mă gâdile la subraț, iar eu, rușinată, m-am retras, dar fratele mi-a spus că așa glumește el. Ne-a întrebat câte ceva pe fiecare şi apoi ne-a binecuvântat dându-ne cap în cap cu el de trei ori.
În vremea aceea aveam un credit în franci elvețieni, pe care-l luasem pentru a cumpăra un teren în apropiere de casa fratelui meu. Cred că toţi cei care s-au împrumutat în franci îşi amintesc de creșterea bruscă a dobânzilor şi a cursului de schimb la această monedă. Ajunsesem să plătesc rată mai mult de jumătate din salariu.
Cuviosul m-a întrebat atunci, fără ca eu să-i spun de problema cu creditul, ce salariu am. După ce i-am răspuns, el s-a uitat la mine şi a zis: „Lasă, dragă, că-ţi mai dau eu 200 (lei)!”. Eu am zâmbit, neînțelegând la ce se referă, dar spusele lui s-au adeverit la doar câteva luni distanţă de la întâlnirea cu dânsul, când șeful meu mi-a făcut o mărire de salariu cu exact 200 lei.
Alina Curcea,
Craiova
