Cuviosul Gherontie de la Tismana

L-am cunoscut pe Cuviosul Gherontie în anul 2022, prin intermediul primelor două volume de mărturii. Mi-a fost extrem de drag din prima clipă, se potrivea perfect cu imaginea mea despre sfinți. Am oferit și ofer cărțile multor apropiați pentru a fi cunoscut de cât mai multă lume.

Prin aprilie 2022, o elevă din clasa mea, cu probleme personale mai vechi și nerezolvate, o sună pe o colegă profesoară, de care se simțea mai apropiată, să-și ia rămas bun deoarece dorea să se sinucidă. Fiind doar noi două în cancelarie, colega a pus telefonul pe difuzor și am început tratativele cu ea pentru a renunța la idee. Insistam să ne vedem cu ea pentru a ne povesti ce are pe suflet, dar răspundea mereu că e hotărâtă să se sinucidă și nu are rost să mai insistăm. Era pe o clădire dezafectată dintr-o zonă necirculată și ne spunea că se va arunca de acolo. Când deja nu mai vedeam nici o rezolvare mi-a trecut prin gând Cuviosul Gherontie, pe care l-am rugat să o salveze.

Nu a trecut un minut și auzim în telefon o voce de bărbat care s-a prezentat spunându-ne că fata este în siguranță. Era un jandarm care în timpul liber se plimba prin acea zonă, fără niciun scop anume și care a auzit-o pe fată plângând și spunând că se sinucide. A mers la ea, a convins-o să coboare și a adus-o la noi.

Unii colegi cred că a vrut doar să atragă atenția asupra ei deoarece au mai urmat și alte amenințări cu sinuciderea, noi două suntem însă convinse că este vorba despre o minune: Dumnezeu a trimis omul potrivit, la momentul potrivit, la locul potrivit, pentru rugăciunile Cuviosului.

După acest eveniment, Cuviosul a intrat definitiv în viața mea, pot spune că am devenit „dependentă” de el. Nu plec nicăieri fără acatistul lui, la orice activitate mai deosebită îi cer ajutorul. A făcut multe minuni în viața mea și a familiei mele, minuni care își găsesc locul într-un colț din inima mea. Au fost și situații în care am simțit că nu vrea nicicum să mă ajute, știe dânsul de ce, probabil m-ar fi îndepărtat și mai mult de smerenia care îi era atât de dragă.

Dumnezeu să ne aibă în pază, pentru rugăciunile Maicii Domnului, ale tuturor sfinților și ale Cuviosului Gherontie!

Prof. Doina Damian,
Jud. Alba