L-am cunoscut pe Cuviosul Gherontie la Mănăstirea Tismana. L-am plăcut de la început. Am fost împreună cu sfinţia sa şi cu Părintele Vartolomeu de la Tismana în multe pelerinaje, organizate în: Israel, Grecia, Turcia, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Moldova… Mare binecuvântare şi bucurie! Ar trebui să scriu mult despre Cuviosul, dar mă opresc la esenţă, legat de dânsul. Da, este un sfânt, şi noi mărturisim asta!
Odată, când admiram un peisaj frumos, mi-a zis: „Vezi, dragă, ce frumos este? Unde este frumos, acolo este Dumnezeu!”. Într-o mănăstire din Serbia m-a luat de mână şi mi-a zis: „Lasă-i, dragă, şi hai să ne rugăm!”. Cât de mult ne foloseşte rugăciunea!
În matematica vieţii Cuviosului, numitorul comun era Iubirea. Oriunde mergeam, în ţară sau în străinătate (cu Marcel, soţul meu, şi la Muntele Athos), le spunea oamenilor să nu mai fumeze, să poarte cruce, să meargă la Sfânta Liturghie, şi nimeni nu se supăra… doar zâmbeau! El era şi este doar iubire şi iubirea nu răneşte.
Când părinţii noştri au fost bolnavi, l-am sunat şi l-am rugat să-i pomenească. Ne-a zis: „Lasă, dragă, că nu pleacă la Domnul acum!” şi aşa a fost. Mereu a fost şi este alături de noi.
„Şi acolo se poate muri!”
Ne-am propus să mergem pe Muntele lui Adam, în Sri Lanka. Ca de obicei, l-am întrebat pe Cuviosul Gherontie dacă va fi bine să plecăm. „Unde este, dragă?”. I-am povestit despre acel loc şi deodată a zis: „Dragă, şi acolo se poate muri!”.
Am plecat, am urcat 3000 de trepte din cele peste 5000 de pe munte şi am simţit, atât eu, cât şi soţul meu, că nu mai putem continua. Ne-am amintit ce a zis Cuviosul şi ne-am întors reparcurgând cele 3000 de trepte, plus alte câteva sute până la hotel. Cumplit! Dacă nu ne opream, se întâmpla ceva rău. Dacă era nevoie de ajutor de urgenţă nimeni nu venea, deci se putea muri şi acolo.
Crucea Cuviosului
Am primit o frumoasă cruce de la Cuviosul, pe care o ţinem la loc de cinste. Când a fost adus la Mănăstirea Tismana, după ce a plecat la Domnul în Ţara Sfântă, parcă era viu. Pentru prima dată am văzut un sfânt şi am trăit alături de el. O maică ce era mereu lângă sicriul Cuviosului ne-a binecuvântat cu mâna lui moale şi caldă.
Am dus o cruce şi Cuviosul a avut-o în mână toată noaptea. Şi acum se simte acea mireasmă harică. În ziua înmormântării, măicuţele au pus multe metanii pe lângă trupul Cuviosului. N-am văzut niciodată atâta bucurie de a-l atinge şi a lua acele metanii. Peste tot se simţea sfinţenia sa. Şi o simţim mereu. Vorbim zilnic cu Cuviosul şi îl rugăm să ne îndrepte spre mântuire şi asta face. Vom da mărturie despre sfinţenia sa până la sfârşit!
Ing. Carmen Cocan,
Târgu Jiu
