După intrarea Cuviosului în viaţa mea, am simţit că mi-am câştigat sufletul înapoi. M-am mai liniştit, s-au întâmplat multe lucruri bune în viaţa mea, s-au mai desfăcut din „drumurile” închise pe care le aveam, m-am mutat într-o nouă locuinţă, aflată peste drum de biserică. Am simţit astfel că Dumnezeu vrea să mă ţină cumva sub observaţie. Parcă toate lucrurile au mers în direcţia apropierii de Dumnezeu. Chiar şi oamenii pe care i-am întâlnit sunt deschişi spre a-L cunoaşte.
M-am apropiat mai mult în acest an de un grup de adolescenţi, colegi ai unei prietene, şi am văzut câtă nevoie au de iubire, de îmbrăţişarea cuiva care îi înţelege aşa cum sunt şi are răbdare cu ei. Am îmbrăţişat copii cât n-am îmbrăţişat în toată viaţa, cumulat… Le-am vorbit despre Cuviosul şi a rămas să mergem împreună la Tismana, mai ales că am citit în mărturii cât de mult i-a iubit pe tineri.
Dar am simţit lucrarea Cuviosului şi într-un fel, ca să spun aşa, material. Mă rugasem lui în seara de Ajun de Crăciun şi îi spuneam cumva cu tristeţe că uite, am un brăduţ frumos, dar mie nimeni nu mi-a oferit niciun dar… Chiar îmi doream acest lucru! În ziua de Crăciun, după-masă, era soare şi frumos şi am ieşit în port să beau o ciocolată caldă. M-am aşezat pe o bancă şi eram cu gândurile mele. Ochii mi s-au oprit pe o plăsuţă care era chiar pe banca mea. Am deschis-o, cu gândul că poate găsesc ceva care să mă conducă spre cel care a uitat-o acolo. Înăuntru era o carte: „Ochi de lup”, o punguţă cu două perechi de cercei şi un bilet pe care scria: „Nimeni nu trebuie să fie trist de Crăciun! Cel care găseşte acest pachet este darul lui de Crăciun!”.
Îi mulţumesc Cuviosului pentru toate darurile cu care mă înconjoară!
Mirela Ciobanu,
Drobeta-Turnu Severin
