Era într-o seară, în anul 2023, prin săptămâna a cincea din Postul Mare, spre sfârșitul săptămânii, joi seara. După ce am așezat pruncii la culcare, soția începe a se plânge de o durere aproape din senin, undeva pe la spate. Din ce în ce mai tare, durerea se făcea simțită și „junghiul” nu voia să cedeze sub nicio formă, ba încă începea să se întindă și spre pântec.
Atunci m-a străfulgerat un gând că nu e niciun junghi de la vreun mușchi blocat, ci toată durerea pornește de la rinichi. Ei, ei… ce-i de făcut seara la ora 21? În prima fază îi spun soției: „Ia primul ajutor, poza Cuviosului Gherontie și pune-o în zona rinichiului!”. Acum 10 ani a mai avut o problemă asemănătoare, ajungând la spital, unde i-a fost sfărâmată piatra pornită la drum. Ulterior, soţia mea a mărturisit public, pe grupul de Facebook al Cuviosului Gherontie, că atunci când i-am spus să pună poza a fost puţin sceptică şi se gândea că oare ce poate să facă o poză, că doar nu dispar pietrele aşa, cu una cu două…
I-am pregătit o cană de apa călduță cu sare amară, pentru ca să se dilate puțin canalele, dacă cumva era iar vreo pietricică pornită la vale, și o ploscă cu apă caldă așezată în zona rinichiului. Și „Au!”, și „Vai!”, și „Doare, nu mai pot!”. Cum deja nu mai era de glumă, am zis: „Hai să chemăm ambulanţa!”. Până la urmă am chemat un taxi și a plecat singură la spital (însoțită nevăzut, cred, de Cuviosul Gherontie), eu rămânând acasă cu pruncii.
Jumătate noaptea a petrecut-o la clinică, cu investigații. Un examen CT a scos în evidență o piatră destul de „voinică”, pe la jumătatea drumului spre vezică și încă două mici, așezate liniștit încă în rinichi. Târziu în noapte i-au dat drumul acasă, cu o recomandare pentru medicul de familie să-i prescrie o căruță de medicamente, considerând că nu este necesară o internare. Medicul de familie era în concediu medical şi urma să vină luni la cabinet. Deci sfârșitul de săptămână urma să fie petrecut cu ceai și răbdare, dar slavă Domnului, durerile erau suportabile, relativ ușoare. Cuviosul Gherontie şi-a făcut treaba așa cum știe el.
Luni de dimineață, după ce a lăsat pruncii la grădiniță, fuga la cabinet după căruța de medicamente! Doamna doctor a citit recomandarea din spital și repede a făcut o ecografie, să vadă pe unde ajunsese piatra de pe canal. Dar surpriza a fost mare pentru ea, ca medic, însă obișnuită pentru lucrarea Cuviosului. „Nu văd nicio piatră, nici pe canal, nici în rinichi, ci doar ceva nisip!”. „Mare ești Tu, Doamne, întru sfinții Tăi și întru sfinți Te odihnești!”. Nicio piatră, nici dureri de atunci. Cel mai probabil, între timp fuseseră eliminate fără nicio durere…
Mihai Kast,
Nürnberg, Germania
