Acum 40-45 de ani, când l-am cunoscut pe Cuviosul Gherontie, locuiam la Snagov, unde m-am şi născut. Casa noastră era foarte aproape de Mănăstirea Snagov, iar pentru că atunci nu era nicio posibilitate de a ajunge la mănăstire decât cu barca, noi îl ajutam să ajungă pe insulă cu barca noastră. Atunci eram copii și prea multe nu înțelegeam din comportamentul lui (chiar și părinții noștri îl compătimeau crezând că este bolnav), dar îl apreciam cu toții că a ales calea cu Hristos.
Mai târziu, ne-am mutat cu familia în Dâmbovița, în Valea Voievozilor, iar el a continuat vizitele şi acolo. La început era foarte bucuros că ne-a găsit. Mai întâi mergea la Mănăstirile Viforâta și Dealu, care sunt foarte aproape de casa noastră, cam la 2 km, apoi venea la noi. Cunoștea multe măicuțe la aceste mănăstiri.
Când venea, se așeza în genunchi și se ruga ore întregi. Mama mea îi pregătea masa, dar el continua să se roage pentru toată lumea, apoi pentru cei adormiți, de la Adam și până în zilele noastre. Mai intra tata la el, apoi mama, și-l rugau: „Hai, frate, că se răcește mâncarea!”. „Da’ stați, măi oameni buni, că cei din iad au nevoie de ajutor!”. Și așa se petrecea de fiecare dată.
A venit odată, seara târziu, foarte abătut, nu avea chef de vorbă, de nimic și noi am insistat să ne spună ce s-a întâmplat. Până la urmă ne-a spus că a fost la un bloc, la o doamnă pe care o cunoștea, dar nu a găsit-o acasă și a tot insistat pe la ușă, la sonerie, iar vecinii s-au sesizat și au anunțat Poliția crezând că este vreun hoț și l-au luat la secție și l-au bătut așa de tare că era umflat tot. Apoi i-au dat drumul și a colindat prin Târgoviște până dimineața. Când a ajuns la noi, s-a așezat în genunchi și s-a rugat pentru ei minute întregi. A stat la noi mai multe zile, până s-a refăcut.
Maria Cristache,
Valea Voievozilor, jud. Dâmbovița
