În cartea Psalmilor, în psalmul 15, în versetul 3, găsim scris: „Prin sfinții care sunt pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru ei”. Se înțelege de la sine cum că Dumnezeu lucrează ale Sale prin sfinții Săi.
În anul 2020, prin luna septembrie, am făcut o criză la rinichi foarte mare. Cine a avut știe cu exactitate cum se manifestă: dureri de cap, vomă, durere de burtă, durere în zona rinichiului. Timpul acestor crize oscilează de la om la om. Când am făcut prima criză de acest tip, a durat aproximativ patru ore. Nu mă mai puteam mișca, efectiv s-a blocat spatele cu totul, am avut dureri insuportabile. Unii medici zic că durerea pe care o simte o mamă la naștere uneori e mai ușoară decât cea dată de o criză de rinichi.
După două zile, când din nou m-au luat acele crize, am ales să merg la Urgențe, la mine în localitate. Mi-au făcut un ecograf, au zis că se vede ceva foarte nisipos şi mi-au dat un tratament medicamentos şi multe ceaiuri de tot felul. M-am ținut de acel tratament încă mai mult decât mi-au prescris medicii, în sensul că au zis să consum 2 litri de apă (ceaiuri), iar eu beam 5 litri.
La o săptămână, din nou am avut parte de câteva crize, care țineau acum între 2-6 ore. De data aceasta, am ales să merg la Urgențe în Zalău. Ajuns la spital, mi-au făcut un ecograf, mi-au pus acelaşi diagnostic şi mi-au dat o rețetă la fel ca la mine în oraș, unde am fost prima dată la Urgențe. Le-am zis medicilor de gardă că sunt sub un tratament, de câteva săptămâni, fără niciun rezultat. I-am rugat din inimă să mă opereze, să facă ce știu dânșii cu mine, cu gândul de a nu mai avea parte de acele dureri insuportabile. Mi-au zis să merg în continuare cu tratamentul și, în caz că nu văd vreo ameliorare, să revin oricând.
A doua zi, mă întâlnesc cu un prieten pe care nu-l mai văzusem de cel puțin 10 ani. Ne-am salutat și, printre altele, l-am întrebat de ce este supărat, fiindcă se citea tristețea pe fața lui. El mi-a răspuns cu ochii în lacrimi că a venit la înmormântarea fratelui său, care în urmă cu trei zile a suferit o criză de rinichi, având dureri insuportabile. L-au dus la Zalău la Urgențe, dar din cauza complicaţiilor apărute a murit. Când l-am auzit ce-mi povestește, am zis în sinea mea că-s următorul pe lista decedaților.
În acea zi, am mers la Mănăstirea Cășiel, unde se află duhovnicul meu iubit, părintele Serafim, să mă spovedesc, crezând că e ultima mea spovedanie. Nu i-am zis părintelui de problemele mele de sănătate, ci doar mi-am mărturisit păcatele. Când am ieșit afară de la sfinția sa din chilie, m-a chemat înapoi pentru a-mi da ceva. Mi-a dat primele trei volume cu mărturii ale oamenilor despre Cuviosul Gherontie cel nebun pentru Hristos. Le-am luat, mulțumindu-i.
Ajuns acasă, m-am apucat de lecturat. Toate mărturiile le-am crezut, mai puțin pe cele în care unii oameni au fost vindecați doar punându-și o fotografie sau coperta cărții pe locul cu problema. Efectiv mintea mea nu primea acele mărturii. Îmi asum greșeala.
Cred în minuni, nu se pune în discuție. Am văzut minuni făcute prin sfinte icoane, prin sfinte moaște, am văzut minuni făcute de Dumnezeu prin Părinţii Justin Pârvu, Macarie Beșliu (Munteoru), Irineu Curtescu (Ponor), Serafim Bădilă (Cășiel), Petru Irimescu (Rădășeni) și lista poate continua. Mintea mea se bloca în acel loc: cum poate primi omul vindecare doar punând o „poză” pe o rană sau pe un anumit loc cu probleme?
La o săptămână după ce am citit cele trei volume ale Cuviosului, am avut din nou o criză mare de rinichi. Soția și cei doi copii îmi spuneau mereu să merg la Urgențe. Nu am acceptat, fiindcă fusesem de două ori. Crizele m-au luat de la ora 14:00 până la ora 06:00 dimineața, adică 16 ore încontinuu. De la ora 22:00, îmi amintesc că îmi așteptam ceasul morții… nu am găsit în mine gram de putere să mă târăsc până în cameră, aflată la trei metri distanţă. Eram în hol, aveam câteva cărți de rugăciuni pe o etajeră. În acea noapte cred că m-am rugat cât nu m-am rugat în 33 de ani. Durerile erau insuportabile, mă rugam lui Dumnezeu să mă ierte pentru tot răul ce l-am făcut și să aibă grijă de soția mea și de cei doi copii ai noștri. Îmi amintesc că aproximativ o oră am tot zis: „Doamne, te rog, ia-mă, nu mai pot, ia-mă, ia-mă!”.
Nu pot descrie în cuvinte durerea pe care am avut-o. Orice problemă am avut în viață, nici prin gând nu mi-a trecut să-I cer Domnului să mă ia din lume, Doamne ferește! Dar Dumnezeu a văzut durerea mea și știu că nu s-a supărat pe mine. În acele momente grele, mi-au venit în minte multe dintre minunile pe care Cuviosul Gherontie le-a săvârșit. Cu ultimele puteri, m-am târât până la mica bibliotecă unde aveam și cărțile cu Cuviosul, le-am luat sub braț și am reușit să merg în coate și-n genunchi până-n cameră. Așezându-mă pe spate, am zis: „Cuvioase, cum ai ajutat atâta lume doar atingând poza de locul suferințelor lor, vindecă-mă și pe mine!”. O carte mi-am pus-o pe frunte, fiindcă-mi exploda capul, o carte am pus-o în zona abdomenului și a treia am pus-o sub mine la rinichiul de unde-mi venea durerea.
Fraților, Dumnezeu îmi e martor că nu mint! Am adormit în două secunde, cu toate că până atunci nu am putut închide un ochi. M-am trezit după două ore, simțindu-mă ca un om nou născut. Cărțile erau nemișcate, în ce poziție le-am pus în aceea le-am și aflat. Primul lucru pe care l-am făcut a fost că m-am uitat pe telefon să văd câte zile am dormit, atât de odihnit m-am trezit şi am constatat că am dormit doar două ore. După o astfel de criză te trezeşti epuizat, stare care durează câteva zile!
De atunci au trecut mai bine de doi ani și nu am mai avut niciun fel de probleme cu rinichii. Acel nisip și pietricelele s-au eliminat din rinichiul meu în chip miraculos, fără durere. Eu cred că acest Cuvios este un mare Sfânt și, cu siguranță, o să fie canonizat fiindcă merită din plin. Pe urmă am făcut legătura de ce părintele Serafim mi-a dat acele trei volume ale Cuviosului. Acum cred din toată inima că și prin atingerea cu credinţă cu fotografia unui sfânt, Dumnezeu face minuni!
Astfel, este bine să nu uităm că Sfânta Scriptură ne zice că sfinții sunt casnicii, prietenii lui Dumnezeu! Eu cred că sfinții sunt nerăbdători să ne ajute, dar așteaptă și ei un minim efort din partea noastră, acela de a le cere ajutorul.
Alexandru Chiorean,
Jibou, jud. Sălaj
