Eram la serviciu într-o zi de toamnă, când, deodată, primesc un apel telefonic de la mama mea, care-mi spune că soțul verișoarei primare este la spitalul de infecțioase, în stare critică. Auzind acest lucru, am plecat de urgență către spital, unde m-am întâlnit cu verișoara, mătușa şi mama mea. Intrând în curtea spitalului, am aflat că starea lui era critică, șansele fiind minime pentru a-şi reveni. În acele momente, am început să mă rog cu toată ființa mea Cuviosului, cerându-i ajutorul.
Când am intrat în salon şi l-am văzut pe patul de spital, în minte mi-au răsunat cuvintele Cuviosului spuse când mi-a dăruit crucea: „Dragă, să scoți crucea ori de câte ori va fi nevoie!”. Am simţit atunci că era unul dintre acele momente! Şi atunci, am rugat-o pe verișoara mea să o primească, dar cu rugămintea de a avea mare grija de ea, „pentru că am primit-o de la un om sfânt!”.
Ea mi-a promis că este pe mâini bune. Atunci când am scos-o (pentru prima dată) de la gât am simțit cum am rămas pe jumătate descoperită, fără apărare, dar simțeam că așa trebuie să procedez! Am plecat spre casă cu credința că el se va face bine. A doua zi, în jurul prânzului, surpriza a fost de proporţii, atunci când am aflat că el deja s-a vindecat şi că în curând urma să fie externat.
Verișoara mea mi-a dat înapoi crucea şi mi-a mulțumit, fiind convinsă că ea a fost cea care l-a ajutat pe soțul ei să se vindece. A fost o vindecare miraculoasă, pentru care îi mulțumim Cuviosului că a mijlocit!
Liliana Curcea,
Craiova
