Eram în Ierusalim şi făceam Drumul Crucii. Cuviosul a zis: „Ioai, dragă, am mai fost aici şi m-am pierdut şi am avut noroc cu popa!”. În momentul acela, i-am zis unei prietene cu care eram în pelerinaj: „Să vezi, că s-a pierde careva!”.
Cu câteva zile înainte, s-a întâmplat că părintele ghid i-a dat special numărul lui de telefon unui tânăr care fusese şi el oprit atunci la vamă. Chiar acela s-a pierdut. După două ore de căutări, l-am găsit chiar cum a zis Cuviosul, datorită acelui număr dat de părintele. Doar lui!

Dana Goja,
Negreşti-Oaş