Aveam cam 18 ani când am mers într-un grup de pelerinaj cu Cuviosul Gherontie în Ţara Sfântă, în luna februarie, în 2013. Când am ajuns în Bucureşti, ne pregăteam să mergem la Părintele Ilie Lăcătuşu. Noi am vrut să plecăm cu toţii, dar Cuviosul a zis: „Nu, dragă, că mie mi-i somn!”. Am ştiut că se va întâmpla ceva. Am mers degeaba, că era închis. Cuviosul a ştiut!
Înainte de plecarea în pelerinaj, ştiind că va fi şi Cuviosul, m-am rugat să stau lângă el cât mai mult. A lucrat Dumnezeu că am primit bilet şi la dus şi la întors în avion lângă dânsul, dar şi în autocar, tot lângă el am fost.
Pe aeroport, când să intrăm în Israel, pe mine m-a oprit la controlul paşapoartelor împreună cu alte patru persoane din grup. Ne-au dus într-o încăpere, ne-au luat paşapoartele, buletinele… Ne-am temut! Am stat vreo două ore acolo, pentru că unul din cei din grup şi-a pierdut răbdarea şi a început să se agite şi să vocifereze. Nu ne întrebau nimic, doar ne-au ţinut acolo.
După două ore, am început să plâng, eram speriată că nu ne băga nimeni în seamă, nu ştiam ce vor să facă cu noi. Şi dintr-o dată, m-am gândit că doar eu îl am pe Cuviosul şi am zis în gând: „Cuvioase, unde eşti? Nu vii să vezi ce fac ăştia cu noi?”. După cinci minute (pe ceas!), se deschide uşa şi apare Cuviosul şi zice: „Dragă, dar ce faci? Mai stai? De ce nu vii odată?”.
Nu ştiu cum a venit, dar era cu fata care era translator şi ne-a luat de acolo!
Dana Goja,
Negreşti-Oaş
